Războiul declanșat de Rusia în Ucraina i-a determinat pe politicieni să analizeze cu atenție orice scenariu posibil prin care Europa să devină mai puternică din punct de vedere militar.
Una dintre soluțiile care ar putea fi implementate este introducerea serviciului militar obligatoriu, în condițiile în care tinerii nu sunt dispuși să intre în armată pentru că nu ar împărtăși ”obiectivele și scopurile generale ale armatei”.
Practic, tinerilor le lipsește motivația, în timp ce salariile sunt mici și condițiile de muncă dificile și periculoase. Printre statele care discută deja de reintroducerea armatei se numără Marea Britanie și Germania.
Europa, mai puternică
Alte țări, precum Danemarca și Lituania și-au propus să facă și mai multe și să îmbunătățească legislația în acest sens.
Cu toate acestea, recrutarea unor tineri slab pregătiți, care nu doresc să meargă pe front, ar putea fi o mare problemă pentru țările din Uniunea Europeană.
Potrivit profesorului de Științe Politice la Universitatea Warwick, Vicenzo Bonze, stagiul militar obligatoriu ar fi o idee bună.
“Forțele armate ale Europei, în special cele de la granița cu Rusia, realizează acum că nu au destui oameni”, a declarat Vincenzo Bove, conform Digi 24.
“Ei văd în mod clar înrolarea ca pe o soluție. Nu suntem siguri că este o idee bună în ceea ce privește descurajarea unei eventuale invazii a rușilor”, a completat expertul, cu mențiunea că nu există dovezi că armatele formate din recruți ar fi mai eficiente comparate cu trupele regulate.
Citește și: România vrea ostași. Campanie de recrutare a MApN. Este nevoie de peste 4.000 soldați profesioniști
Cu toate acestea, rămâne de văzut cât de eficientă și rapidă ar putea fi posibila recrutare a tinerilor.