„Corupția ucide“. Sub acest slogan, zeci de mii de sârbi protestează aproape zilnic la adresa guvernului și a președintelui Alexander Vucic. Mișcarea a trecut deja pragul celor 100 de zile și nu pare a-și fi pierdut suflul. Studenții sunt fermentul principal dar – fapt rar întâlnit într-o țară precum Serbia – acțiunea s-a extins în toate categoriile sociale.
Totul a plecat de la prăbușirea, la 1 noiembrie, a acoperișului gării din Novi Sad, incident soldat cu 15 morți. Vorbim despre un proiect far al guvernului de la Belgrad în relația sa specială cu China. Mai precis, parte a căii ferate care ar urma să lege capitalele Ungariei și Serbiei, conduse de guverne iliberale și mari iubitoare de investiții chineze.
Un proiect controversat, care a ajuns să înghită peste patru miliarde de euro, depășind cu mult așteptările.
Protestatarii acuză corupția și nepotismul din interiorul sistemului politic. Ei cer judecarea grabnică a celor responsabili, iar procurorii au pus sub acuzare 13 persoane, inclusiv pe fostul ministru al Infrastructurii.
Președintele Vucic conduce Serbia într-o manieră autoritară, controlând instituțiile statului și presa. Puține voci independente se pot face auzite. Acuzând regimul de mână forte, opoziția a boicotat alegerile din decembrie 2023.
Când Europa este apărată în stradă
Vucic duce o politică ambivalentă între Occident și Rusia. Serbia se află în proces de negociere a aderării la UE și menține în același timp relații foarte apropiate cu Rusia și China.
Sub presiunea protestatarilor, liderii Partidului Progresist Sârb, la putere, au invocat posibilitatea organizării de noi alegeri. Protestatarii spun însă că sub actuala guvernare nu pot fi garantate alegeri corecte și că doar un guvern de tranziție tehnocrat ar putea asigura un proces electoral transparent.
Studenții sârbi cer să se termine cu ambiguitatea și țara să se îndrepte către UE - Foto: Profimedia Images
Sub presiunea străzii, conducerea de la Belgrad a vrut să arate relaxare și nu a intervenit brutal, chiar dacă s-au mai semnalat acte de violență izolate la adresa unor protestatari. Dar nervozitatea s-a făcut simțită atunci când, la mijlocul lui ianuarie, autoritățile au expulzat un număr de 15 cetățeni europeni, membri ai unor organizații neguvernamentale (unul dintre ei din România).
Dacă regimul Vucic a crezut că timpul va juca în favoarea sa, atunci s-a înșelat. Manifestațiile nu scad în intensitate iar activiștii sunt încredințați că sfârșitul regimului este aproape iar țara se va îndrepta clar către Uniunea Europeană, abandonând ambiguitatea.
Mâna lungă a Moscovei
De la începutul anului, zeci de mii de persoane protestează cu regularitate la Bratislava împotriva guvernului iliberal al lui Robert Fico. Protestatarii spun că apără apartenența Slovaciei la UE și valorile acesteia, denunțând orientarea pro-rusă a lui Robert Fico.
De la revenirea la putere, în octombrie 2023, Fico a militat pentru strângerea legăturilor cu Rusia. Dar Slovacia a început să întâmpine probleme după ce Ucraina a sistat tranzitul gazelor rusești pe teritoriul său. Bratislava a fost prinsă nepregătită, deși instituțiile europene preveniseră capitalele de doi ani că trebuie să fie gata pentru momentul în care ucrainenii vor întrerupe fluxul.
La sfârșitul lui 2024, Fico a mers repede la Moscova, de unde s-a întors cu mâna goală.
Protestele au izbucnit, iar guvernul lui Fico a acuzat pregătirea unei lovituri de stat, prin declanșarea unei mișcări de tip Maidan, menite a-l răsturna de la putere. În contrapartidă, Fico a inițiat o procedură de modificare a Constituției în direcția reducerii drepturilor persoanelor LGBT.
În Georgia continuă protestele după alegerile din octombrie, considerate pe scară largă fraudate, și după ce partidul pro-rus Visul Georgian a anunțat suspendarea demersurilor de aderare la UE până în 2028.
Spre deosebire de Serbia și Slovacia, autoritățile din Georgia au răspuns dur, însă protestele au continuat în pofida represiunii.
Toate aceste mișcări de protest au ceva în comun: se produc la „limita“ Occidentului și denunță orientarea pro-rusă a autorităților. Slovacia s-a alăturat liniei pro-ruse promovate de ungurul Viktor Orban, odată cu victoria în alegeri a partidului SMER condus de Robert Fico.
Relația dintre Orban și sârbul Alexander Vucic este consolidată de mult timp. Iar, la Tbilisi, Visul Georgian a practicat de mult timp un dublu standard: declarativ susținea aderarea la UE, dar practic adopta legi după model rusesc (precum cea a „agentului străin“) și acuza Occidentul că vrea să împingă țara în război contra Rusiei. După alegerile din octombrie anul trecut, Visul Georgian a lăsat la o parte orice ambiguitate, trecând cu arme și bagaje de partea Rusiei.
Iată însă că opiniile publice din cele trei țări contestă puternic acest curs.
În acest timp, România și Republica Moldova așteaptă într-o încordare tăcută. În România vor avea loc alegeri prezidențiale în mai, după ce runda din noiembrie-decembrie 2024 a fost anulată, autoritățile și partenerii occidentali invocând ingerința rusă.
Republica Moldova are programate alegeri legislative în iulie și nu este clar dacă se va putea constitui o coaliție care să continue în mod credibil parcursul european. Și aici, îngrijorările sunt legate de războiul hibrid al Federației Ruse. Chișinăul are deja experiența ingerințelor din timpul referendumului din octombrie, când a reușit să anihileze o rețea rusească de cumpărare de voturi.
Diplomați europeni acreditați la București sunt convinși că Rusia desfășoară o acțiune hibridă la scară largă, în moduri diferite de la țară la țară. Dacă, în Georgia, ingerința a fost directă și grosieră, în Republica Moldova a fost mai discretă, prin intermediul unei rețele atent construite de agenți electorali din umbră și finanțați direct, cu bani gheață.
În România, gradul de sofisticare a crescut, fiind folosită rețeaua de socializare TikTok, alături de o rețea de influenceri. Mecanismele financiare din spatele operațiunii rămân neclare.
Cât de rafinată ar putea să fie următoarea acțiune? Și împotriva cui?- se întreabă diplomații. Un lucru este cert: aproape de limita de demarcație a Occidentului și în vecinătatea războiului, societățile încep să reacționeze împotriva cursului pro-rus.
