Trump a scos SUA din Organizația Mondială a Sănătății

DE Alexandru Pop | 08.07.2020 - 08:10
Donald Trump/FOTO: facebook.com
Donald Trump/FOTO: facebook.com

SUA au confirmat marţi că au notificat oficial ONU cu privire la retragerea americană din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), acuzată de Washington că a reacţionat cu întârziere la pandemia de coronavirus, relatează AFP.

SHARE

Notificarea va fi efectivă în termen de un an, 6 iulie 2021, au precizat mai mulţi oficiali ai guvernului american, cel mai important contribuabil al organizaţiei.

Preşedintele Donald Trump a lansat oficial procedura de retragere a Statelor Unite din OMS. „Congresul a primit notificarea că preşedintele a retras oficial Statele Unite din OMS în plină pandemie”, a scris pe Twitter Robert Menendez, membru democrat al Comisiei pentru afaceri externe din Senatul SUA.

Notificarea a fost trimisă secretarului general al ONU, Antonio Guterres, ”care este depozitarul OMS”, au menţionat responsabili americani.

Naţiunile Unite au confirmat, de asemenea, că au primit luni scrisoarea de retragere a SUA din OMS.

Purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU a precizat că Statele Unite, membru fondator al OMS în 1948, trebuie să îndeplinească două condiţii pentru a se retrage din organizaţie: să respecte un termen de un an şi să fie la zi cu contribuţiile pentru organizaţie.

Anunţul a fost criticat de Federaţia oamenilor de ştiinţă americani. Acesta survine ”într-un moment în care există cea mai mare nevoie de cooperare internaţională” şi această retragere ”nu va face decât să afecteze lupta globală împotriva COVID-19”, a reacţionat federaţia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te