”Ne-am fi distrat mai bine dacă el n-ar fi fost aici”, a declarat pentru AFP Anna Torres, în vârstă de 50 de ani, care, împreună cu partenerul său, l-au huiduit pe Trump.
Venirea şefului statului american în oraşul său natal a provocat de asemenea o manifestaţie a câtora zeci de persoane în afara miticei săli newyorkeze. Unii manifestanţi purtau pancarte pe care scria ”Trump/Pence, afară, acum!”.
Însă alte persoane din public au dezaporibat această ostilitate. ”Este o lipsă de respect, pentru căel este preşedintele noatru”, a declarat Nico Ferranti, în vârstă de 30 de ani, care nu a fost surprins să-l vadă pe Trump la acest eveniment sportiv. ”El este din New York şi îi plac acest fel de lucruri”, a spus el.
Trump, în vârstă de 73 de ani, a părut, la fel ca restul publicului, uluit de o lovitură cu piciorul violentă, la cetgoria uşoară, a lui Kevin Lee, aplicată la faţă lui Gregor Gillespie. Apoi el a aplaudat atunci când Gillespie, trimis la podea, s-a ridicat după aproximativ treizeci de secunde.
Aşezat în al treilea cel mai aproapiat de octogon, preşedintele, care a stat trei ore în sală, era însoţit de fiii săi Donald Jr şi Eric şi de mai mulţi lideri din Patidul Republican.
Membrii familiei Trump au repostat pe Twitter o secvenţă video în care spectatori îl aplaudă pe miliardarul devenit preşedinte.
Unul dintre luptătorii din seara respectivă, Jorge Masvidal, este un susţinător declarat al lui Trump.
Joi, fostul om de afaceri a anunţat că se mută cu domiciliul fiscal la Mar-a-Lago, la Palm Beach (Florida), de la luxosul triplex din vârful Trump Tower.