Turcia, gata să intre cu tancurile în Siria: Vom face ce este necesar. Trump: "Va fi iad în Orient"

DE Daniel Toșa | Actualizat: 08.01.2025 - 14:02
Turcia, gata să intre cu tancurile în Siria: Vom face ce este necesar. Trump: "Va fi iad în Orient" - Foto: Profimedia images
Turcia, gata să intre cu tancurile în Siria: Vom face ce este necesar. Trump: "Va fi iad în Orient" - Foto: Profimedia images

Turcia, gată să intre cu tancurile în Siria. Turcia a avertizat că va iniția o operație militară în Siria împotriva forțelor kurde dacă acestea nu acceptă condițiile impuse de Ankara pentru o tranziție „fără sânge” după prăbușirea regimului Bashar al-Assad.

SHARE

„Vom face ceea ce este necesar” dacă Unitățile de Protecție a Poporului (YPG), organizație militară dominată de kurzi, nu vor accepta cerințele Turciei, a declarat ministrul turc de externe, Hakan Fidan, pentru CNN Turk, citat de Deutsche Welle.

Turcia, gata să intre cu tancurile în Siria: Vom face ce este necesar. Trump: "Va fi iad în Orient"

Ankara consideră YPG, care conduce Forțele Democratice Siriene (SDF) aliate ale SUA, drept o entitate teroristă asociată Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK). PKK este interzis în Turcia din cauza deceniilor de insurgență împotriva statului turc.

Prăbușirea regimului Assad în fața rebelilor cu conducere islamistă ar putea declanșa o nouă intervenție militară turcă în Siria. Ankara acuză forțele kurde că ar avea legături cu PKK și susține că prezența acestora reprezintă o amenințare la adresa securității sale.

„Acei luptători internaționali care au venit din Turcia, Iran și Irak trebuie să părăsească Siria imediat. Acum nu vedem nici vreo pregătire și nici vreo intenție în acest sens și așteptăm”, a declarat Hakan Fidan.

Citește și: Avertizare de război iminent între Israel și Turcia! Erdogan acaparează resurse în Orientul Mijlociu

Ministrul de externe a adăugat că „ultimatumul pe care l-am dat (YPG, n.r.) prin americani este evident”. Ankara a efectuat deja mai multe operații terestre în ultimii nouă ani pentru a îîmpinge forțele kurde din apropierea graniței turcești.

SUA amenință: „Se va dezlănțui iadul în Orientul Mijlociu”

Pe de altă parte, tensiunile din Orientul Mijlociu sunt pe care să explodeze după ultima amenințare a lui Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite. Acesta a dat un ultimatum grupării teroriste Hamas să elibereze toți ostaticii reținuți în Fâșia Gaza până la învestirea sa, pe 20 ianuarie, altfel va urma o escaladare majoră a războiului în Orientul Mijlociu.

Donald Trump a declarat, marți, într-un interviu acordat postului Sky News, că Statele Unite nu vor tolera situația actuală din Fâșia Gaza.

Citește și: Trump, despre „pacea în 24 de ore” din Ucraina: Nu cred. Sper că în şase luni. Îl înțeleg pe Putin

„Nu va fi bine pentru Hamas și nu va fi bine, sincer, pentru nimeni. Va izbucni iadul în Orientul Mijlociu. Nu trebuie să spun mai multe, dar asta este”, a spus Trump.

În sprijinul afirmațiilor sale, Trump a adăugat că atacul Hamas „nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”, indicând că administrația sa va lua măsuri decisive dacă situația nu este rezolvată rapid.

Steve Witkoff, desemnat de Trump pentru funcția de emisar special pentru Orientul Mijlociu, a declarat că negocierile pentru eliberarea ostaticilor „fac progrese semnificative” și că există motive pentru optimism.

„Sunt foarte încrezător că, până la inaugurare, vom avea câteva lucruri bune de anunțat în numele președintelui”, a precizat Witkoff.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te