Turcia nu mai importă deșeuri pe bază de polimeri

DE Edi Neagu | 19.05.2021 - 11:27
Deșeuri de plastic. Foto: Pexels.com
Deșeuri de plastic. Foto: Pexels.com

Autoritățile de la Ankara au decis să nu devină groapa de gunoi a Europei și au interzis importul de deșeuri pe bază de polimeri. Decizia Turciei ar putea avea un impact major pe piața reciclării deșeurilor.

SHARE

Turcia a interzis importul de deşeuri pe bază de polimeri, în urma protestelor declanşate după publicarea unor imagini cu deşeuri de mase plastice provenite din Europa şi care sfârşesc aruncate în gropi, provocând daune de mediu majore în această ţară, transmite AFP.

Un ordin publicat marţi în Monitorul oficial de către Ministerul Comerţului a retras polimerii de pe lista deşeurilor autorizate la import în Turcia.

CITEȘTE ȘI: Curtea de Justiție UE nu a decis desființarea Secției Speciale. Responsabilitatea rămâne la România

Polimerii sunt utilizaţi la fabricarea unor obiecte de uz cotidian, precum pungi, caserole alimentare, ustensile de bucătărie sau jucării, găsite frecvent printre deşeurile din material plastic.

Din 2019, Turcia a devenit principala destinaţie pentru deşeurile aduse din Europa, ceea ce a permis industriei reciclării să prospere.

Val de proteste după imaginile cu gunoaiele aduse din Europa

CITEȘTE ȘI: Fiul lui Sile Cămătaru, pedepsit cu 70 de ore la Forțele de Muncă după ce și-a terorizat iubita

Însă publicarea în presă a imaginilor cu ambalaje din material plastic aduse din Europa şi aruncate în gropi sau pe marginea drumurilor a provocat un val de proteste în ţară.

Aceste deşeuri, ce ar trebui să fie reciclate, sunt uneori incendiate, degajând nori de fum toxic.

'Turcia a devenit groapa de gunoi a Europei', au titrat numeroase publicaţii turce care au publicat aceste imagini.

Potrivit Eurostat, Turcia a importat în 2019 circa 48.500 tone de deşeuri pe lună, comparativ cu 33.000 tone în 2018.

Un raport publicat în mai de Greenpeace arată că Turcia a devenit principala destinaţie a deşeurilor britanice după ce China a interzis în 2017 importul a numeroase tipuri de mase plastice.

'Statele membre ale UE au exportat de 20 de ori mai multe deşeuri plastice în Turcia în 2020 decât în 2016, volumul trecând de la 22.000 tone la 447.000 tone', precizează raportul.

Activiştii ecologişti atrag atenţia asupra lipsei de transparenţă şi de control în ce priveşte gestionarea acestor deşeuri.

Decizia Turciei ar putea schimba radical situaţia pe piaţa mondială a reciclării.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te