Ucraina a desecretizat documente despre accidente nucleare ascunse de Uniunea Sovietică

DE Alexandru Pop | 22.06.2020 - 18:30
Cernobâl, un dezastru ecologic/FOTO: undark.org
Cernobâl, un dezastru ecologic/FOTO: undark.org

Catastrofa nucleară de la Cernobîl din 1986 - cel mai grav dezastru nuclear din istorie - a fost precedată de o serie de alte accidente de mai mică amploare, relevă documente declasificate luni de Kiev, potrivit EFE şi Interfax-Ukraina.

SHARE

Volumul în care apar aceste noi informaţii, intitulat "Dosarul KGB despre Cernobîl. De la construcţie până la accident", a fost prezentat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) în colaborare cu Institutul memoriei naţionale al ţării, arată Agerpres.

"Printre documentele incluse în acest volum figurează rapoarte cu privire la alte accidente produse înainte de aprilie 1986 şi transcrierea comunicărilor telefonice din noaptea de 26 aprilie", data dezastrului, indică SBU într-un comunicat.

Volumul mai conţine informaţii despre începerea anchetei asupra catastrofei, precum şi date despre începutul construirii sarcofagului de protecţie deasupra reactorului avariat.

 

Prezentarea volumului a avut loc în zona de excludere de lângă centrală, fiind difuzată online pe site-ul Institutului memoriei naţionale al Ucrainei.

Potrivit preşedintelui institutului, Anton Drobovici, materialele declasificate - în limba ucraineană - oferă detalii suplimentare despre tragedia din 1986 şi dezvăluie premise care au anticipat catastrofa şi care au fost ascunse de autorităţile sovietice.

"Aceasta va permite umanităţii să-şi lărgească accesul la adevăr despre crimele unui regim totalitar şi să tragă învăţăminte corecte", a menţionat Drobovici.


Volumul cu privire la Cernobîl cuprinde în total 229 de documente, dintre care multe sunt publicate pentru prima oară.

Potrivit datelor oficiale, explozia produsă la reactorul nr.4 al centralei de la Cernobîl la 26 aprilie 1986 a dus la dispersarea a circa 200 de tone de materiale cu o radioactivitate de 50 de milioane de curie, echivalentul a 500 de bombe atomice similare celei folosite la Hiroshima.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te