În cursul acestei săptămâni, Executivul comunitar urmează să îşi prezinte propunerile, care vor avea nevoie însă de aprobarea statelor membre. O reuniune a miniştrilor europeni ai Energiei care a avut loc vinerea trecută a scos în evidenţă existenţa unor viziuni diferite în interiorul blocului comunitar şi deocamdată nu este clar cât de mult din planul preşedintei Comisiei, Ursula von der Leyen, va supravieţui negocierilor.
Citește și: FOTO Șoferiță de BMW, prinsă când își umplea portbagajul cu flori din parc. Le-a rupt cu rădăcină
Potrivit documentului consultat de Bloomberg, Comisia European va propune ca cele 27 de state membre UE să introducă "o contribuţie excepţională şi temporară" din partea companiilor care activează în industriile de petrol, gaze, cărbune şi rafinare pe baza profiturilor suplimentare taxabile realizate în anul fiscal 2022.
Măsuri excepționale în criza energetică
De asemenea, Executivul comunitar va propune două ţinte cu privire la reducerea cererii de electricitate: un obiectiv privind reducerea consumului general şi un obiectiv obligatoriu privind reducerea cererii în timpul anumitor ore în care se înregistrează un vârf de consum.
Citește și: Simion cere bani publici să meargă la un eveniment în SUA. 10.000$ să stea la masă cu Mike Pompeo
Printre propunerile Comisiei se va regăsi şi o plafonare a veniturilor excesive generate de acele companii care produc electricitate din alte surse decât gaze naturale, prin intermediul unei limite impuse preţului electricităţii generat din tehnologii precum regenerabile, lignit sau energie nucleară.
Citește și: VIDEO Întrunire secretă la Ialta. SUA au cerut Ucrainei să negocieze cu rușii. „Imposibil”
Acest document de lucru trebuie aprobat de comisarii europeni în cursul zilei de marţi, înainte ca preşedinta von der Leyen să îi prezinte detaliile în discursul său anual privind "Starea Uniunii", programat pentru ziua de 14 septembrie cu prilejul şedinţei plenare a Parlamentului European la Strasbourg.