UE va oferi „obligații de securitate” pentru Ucraina axat pe „aprovizionarea sustenabilă” cu arme.
Organismul de politică externă al UE, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), a elaborat un proiect pentru a oferi Ucrainei „obligații de securitate” care să prevadă sprijin și cooperare militară constantă, potrivit European Pravda.
UE va oferi „obligații de securitate” pentru Ucraina
Propunerile Ministerului de Externe al UE privind „garanțiile de securitate” pentru Ucraina, care au în prezent statut de recomandări, acoperă opțiuni ce variază de la „aprovizionarea sustenabilă” cu arme, continuarea exercițiilor militare, partajarea informațiilor, până la contribuția la stabilirea legăturilor între companiile de apărare ucrainene și europene.
Un element cheie al unor astfel de angajamente este crearea unui „fond special” pentru sprijinul militar pe termen lung pentru Ucraina, care va fi valabil până în 2027. Oficialii europeni urmează să anunțe în curând crearea unui astfel de fond.
În cadrul acestui fond, UE va cheltui patru miliarde de euro până la sfârșitul anului pentru a ajuta Ucraina cu arme și, în timp, se va dezvolta pentru a achiziționa „sisteme de arme mai sofisticate și mai costisitoare”, precum rachete și avioane de luptă.
Anterior, presa a raportat că un grup mic de state NATO desfășoară „negocieri frenetice de ultimă oră” pentru a finaliza lucrările la declarația privind garanțiile de securitate pentru Ucraina în ajunul summitului NATO din Lituania din 11-12 iulie.
Citește și: Biden are un plan secret pentru a crea o armată a UE, cu forțele Marii Britanii incluse
Marți, cancelarul german Olaf Scholz a confirmat că grupul celor șapte țări va adopta o declarație comună privind garanțiile de securitate pentru Ucraina după instaurarea păcii.
NATO nu s-a hazardat cu invitația de aderare
„Aliații au adoptat astăzi un pachet format din trei elemente, ce vor aduce Ucraina mai aproape de NATO”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, la conferința de presă de după prima zi a summit-ului, potrivit pravda.com.ua
„Primul element este un nou program durabil de sprijin pentru Ucraina, care va face posibilă trecerea de la standardele sovietice la cele NATO în materie de instruire și doctrine."
Citește și: VIDEO Franţa a livrat Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune SCALP. Sunt „super-letale”
„Al doilea element este crearea noului Consiliu Ucraina-NATO, care va fi un forum de consultare și luare a deciziilor, unde Ucraina și membrii NATO se vor întâlni la egalitate”, a explicat Stoltenberg.
„Al treilea element – am confirmat că Ucraina va deveni membră a NATO și am convenit să renunțăm la Planul de acțiune pentru aderare (MAP). Acest lucru va face ca aderarea Ucrainei să fie un proces într-un singur pas în loc de unul în doi pași. Vom anunța invitația Ucrainei la NATO atunci când aliații vor fi de acord și condițiile vor fi îndeplinite”.
Stoltenberg a asigurat că acesta este un pachet puternic pentru Ucraina și o cale directă către aderarea sa la NATO.