Mario Frias (48 de ani), cunoscut pentru telenovela pentru adolescenţi "Malhacao", a cărei acţiune se desfăşoară în anii 90, va fi a cincea persoană care va ocupa acest post în cele 18 luni de când Bolsonaro este preşedinte.
El o înlocuieşte pe actriţa Regina Duarte, care a demisionat în urma tensiunilor cu şeful statului. Potrivit presei locale, ea a refuzat să întreprindă cruciada culturală împotriva ideilor de stânga dorită de preşedinte.
Actriţa i-a succedat lui Roberto Alvim, demis în luna ianuarie după ce a parafrazat un discurs al lui Goebbels. Duarte fusese desemnată cu scopul de a reconcilia guvernul cu "cercurile artistice".
Secretariatul pentru Cultură, anterior un minister, a fost retrogradat la rangul de simplu secretariat de către Jair Bolsonaro, la fel ca şi cel pentru Sport, arată Agerpres.
Alţi membri proeminenţi ai guvernului Bolsonaro au părăsit recent cabinetul, dându-şi demisia sau fiind demişi, inclusiv ministrul Justiţiei, Sergio Moro şi doi miniştri ai Sănătăţii, în plină pandemie de COVID-19. De asemenea, joi, ministrul Educaţiei, Abraham Weintraub, un susţinător fervent al preşedintelui, şi-a anunţat demisia după o serie de polemici.A