Consiliul de disciplină al Universităţii Queensland a transmis că Drew Pavlou va fi exclus timp de doi ani.
Instituţia de învăţământ nu a oferit totuşi detalii despre decizia sa.
Drew Pavlou a declarat pentru AFP că nu a primit nicio explicaţie care să justifice această sancţiune, dar că decizia urmăreşte să îl reducă la tăcere şi să îi fie retras locul din organismul de conducere ales al instituţiei.
"Este o încercare evidentă de a mă reduce la tăcere pentru activismul meu politic", a precizat el într-un comunicat.
"Nu credeam că se va ajunge aici", a adăugat studentul.
Media australiene au relatat că sancţiunea disciplinară este bazată pe un raport de 180 de pagini, în care el este acuzat că a postat comentarii incendiare pe reţelele de socializare, a perturbat manifestaţii şi că a folosit un stilou, pe care nu îl plătise, într-un magazin din campus.
El spune că va face apel împotriva deciziei, precizând că este o tentativă de a proteja interesele comerciale "murdare" ale universităţii şi ale Partidului Comunist Chinez.
Cancelarul universităţii, Peter Varghese, a spus că va fi organizată o reuniune pentru a discuta această excludere.
"Unele aspecte ale concluziilor şi ale severităţii sancţiunii mă preocupă personal", a declarat Varghese.
Anul trecut, Pavlou a atras atenţia internaţională când o demonstraţie la care participa a fost urmată în campus de ciocniri între manifestanţi pro şi anti-Beijing.
Consulul general al Chinei la Brisbane i-a calificat pe organizatorii acestei manifestaţii drept separatişti.
Peste 181.000 de chinezi sunt înscrişi în universităţile australiene, contribuind în fiecare an la economia australiană cu până la 6,8 miliarde de dolari.