Un zbor Viena-Moscova, anulat după ce Rusia a cerut ca avionul să survoleze Belarusul

DE Adina Mutăr | 27.05.2021 - 21:20
Un zbor Viena-Moscova, anulat. Rusia nu a aprobat evitarea Belarusului/Foto: wikiwand
Un zbor Viena-Moscova, anulat. Rusia nu a aprobat evitarea Belarusului/Foto: wikiwand

Austrian Airlines a anulat joi un zbor de la Viena la Moscova, din cauză că nu a primit undă verde din Rusia pentru o schimbare de traiectorie destinată evitării spaţiului aerian al Belarusului, a anunţat compania austriacă.

SHARE

„Autorităţile ruse nu ne-au dat autorizaţia de a ocoli Belarusul”, a anunțat compania într-un comunicat, transmite Agerpres.

„În consecinţă, am fost nevoiţi să anulăm zborul de astăzi între Viena şi Moscova”, a explicat Austrian Airlines.

Ministerul Transporturilor austriac a confirmat „o anulare a unui zbor al Austrian Airlines de la Viena la Moscova astăzi”. „Potrivit informaţiilor noastre, schimbarea traseului de zbor nu a fost aprobată de către autorităţile ruse”, a precizat Guvernul austriac.

Citește și

Minskul a mințit: ameninţarea cu bombă invocată de Belarus, trimisă după deturnarea avionului

NATO susține o anchetă independentă asupra devierii avionului spre Belarus

 

Lufthansa, compania-mamă a Austrian Airlines, a afirmat că „toate companiile grupului Lufthansa evită în prezent spaţiul aerian belarus”.

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi luni şi marţi la Bruxelles, au solicitat tuturor transportatorilor aerieni cu sediul în UE să evite survolarea Belarusului, după ce un avion de pasageri ce efectua duminică un zbor Atena-Vilnius a fost deviat de pe ruta sa şi, escortat de un avion militar MiG-29, a trebuit să aterizeze la Minsk.

După aterizare, autorităţile i-au arestat pe pasagerul Roman Protasevici, un tânăr jurnalist de opoziţie din Belarus, şi pe Sofia Sapega, partenera sa, cetățean rus.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te