Ungaria se opune ferm oricărui ajutor pentru Ucraina, țara vecină agresată de Rusia și reîntărește discursul putinist precum că Rusia poate acționa cum dorește asupra „vecinilor” iar „noi” nu trebuie să-i supărăm pentru că ei sunt o „superputere nucleară”.
Ungaria, „vândută total Rusiei”, vorbește „putineza”: „O superputere nucleară nu poate fi învinsă”
Luni, ministrul de externe de la Budapesta, Péter Szijjártó a declarat că nu dorește implicarea militărilor maghiari, nici desfășurarea acțiunilor pe teritoriul său, nici utilizarea fondurilor publice pentru acest scop.
„Suntem supuși unei presiuni uriașe, chiar șocante în toate aceste privințe”, a denunțat oficialul maghiar. El a menționat că Slovacia a cedat toate aeronavele militare către Ucraina, iar acum Ungaria și Cehia susțin apărarea antiaeriană a țării.
Ministrul Szijjártó a declarat că livrările de arme mențin un statu quo nesustenabil, negând practic existența Ucrainei, exact în același mod precum o face dictatorul Vladimir Putin.
Citește și: Xi Jinping „l-a cumpărat” pe Orban, cu 7.800.000.000 euro. Drumul Mătăsii trece prin Ungaria
El a avertizat că un al doilea scenariu ar putea implica trimiterea de trupe terestre, echivalentă cu implicarea NATO și declanșarea unui război mondial.
„Într-un asemenea conflict, orice mijloc este permis, inclusiv folosirea armelor nucleare”, a avertizat Szijjártó.
Citește și: Ungaria va rupe Transilvania din România. Confidentul lui Putin lansează un scenariu de coșmar
„O superputere nucleară nu poate fi învinsă. Ceea ce vedem acum este practic operaționalizarea unui abator”, a concluzionat ministrul.