„În momentul în care rușii ar ajunge în Tiraspol vom avea parte de sfârșitul nostru, mă tem eu, sfârșitul Republicii Moldova. (Asta) în cazul în care Bucureștiul și Chișinău, cum vă spuneam, nu pun în acțiune anumite scenarii. După mine, unicul scenariu este unirea, fiindcă în momentul în care România face acest pas, împreună cu Chișinăul, imediat intrăm sub umbrela securității NATO și a Uniunii Europene”, a afirmat Iurie Leancă, potrivit Timpul.
Acesta a dezvăluit că în urmă cu opt ani a avut acest scenariu pe masă și reușise să ajungă la o înțelegere cu Traian Băsescu și cu Victor Ponta.
„Poate unii ar spune că e imposibil. Vreau să vă spun că am fost prim-ministru, am fost în situație similară, dar nu la fel de dramatică în 2014, atunci când Rusia a anexat Crimeea și a invadat Donbas-ul, am avut astfel de înțelegeri cu cei de la București, cu prim-ministrul, cu președintele”.
„Deci, încă o dată, nu zic că e simplu, dar nu este imposibil și dacă nu ne punem puțin mințile în mișcare, atunci pr și simplu suntem sortiți pieirii”, a adăugat Iurie Leancă.
Republica Moldova nu are nicio șansă în fața Rusiei, în cazul izbucnirii unui conflict militar
„Chișinăul nu poate face prea multe pentru a se proteja în cazul în care apare o situație de conflict armat. Resursele armatei trebuiau să fie investite până acum. Astăzi avem o armată într-o stare precară, nefinanțată, cu echipamente învechite și oricum numeric nu putem face față”.
„Momentul critic pentru Republica Moldova ar interveni în momentul în care rușii ar începe un atac asupra Odesei, nu doar prin bombardamente, cum au făcut deja (prin alte regiuni), ucigând inclusiv populație civilă. Iar atunci pentru noi se va pune problema existențială iar Bucureștiul și Chișinăul, în mod special, ar trebui să analizeze diverse scenarii și ce se întâmplă în cazul în care rușii încep această luptă pe teritoriul Odesei și a regiunii și apare șansa ca ei să facă această enclavă separatistă”, a mai spus fostul premier al Republicii Moldova.
România trebuie să decidă soarta Republicii Moldova
„Bucureștiul ar trebui să spună de acum, să se gândească, dacă va proceda așa cum a procedat în 1940 când a primit ultimatulul din partea Uniunii Sovietice și a plecat din Basarabia. Pentru mine există anumite paralele… în cazul în care apare această amenințare directă, ce va face Bucureștiul? Care va fi soluția? Iată, asta ar trebui să fie problema numărul 1 pe agenda Chișinăului și a Bucureștiului”, a încheiat Leancă.