În Bulgaria, doar mai puțin de un sfert din populația adultă era vaccinată în prima decadă a lunii noiembrie. În România, puțin peste o treime.
Dar și alte țări din regiune care înregistrează creșteri ale îmbolnăvirilor și deceselor nu au o acoperire vaccinală suficientă pentru a putea ține sub control varianta Delta, extrem de contagioasă. Cifrele merg între 50 și 70 la sută, ceea ce înseamnă că milioane și milioane de est și central-europeni rămân neimunizați.
Aceste cifre pălesc în comparație cu ratele din vestul Europei, care depășesc în cele mai multe cazuri 70%.
Să fie, oare, doar reticențele generate de viteza descoperirii și testării vaccinurilor? Să fie mici diferențe culturale și educaționale?
Ultimul sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană arată și altceva. Și este posibil să ne aflăm în fața unei crize de încredere de dimensiuni mult mai largi.
Să privim doar către România, o țară până acum câtva timp puternic euro-optimistă și care în trei ani a văzut cum încrederea publică în Uniunea Europeană s-a prăbușit cu 17 procente. Pentru prima dată, Eurobarometrul din noiembrie indică mai puțin de jumătate răspunsuri pozitive (47%).
Este adevărat, încrederea în guvernul național se află la cote cu adevărat dezastruoase (între 70 % și 80% opinii negative în diferitele regiuni ale țării). Dar aceasta nu este decât o nouă veste proastă în acest context.
Confuziile generate de Orban
Bulgaria traversează o lungă perioadă de instabilitate, cu alegeri parlamentare repetate și imposibilitatea constituirii unei majorități.
În țările central-europene, e adevărat, cu rate de vaccinare mai mari, opiniile publice sunt demult bombardate cu discursuri populiste.
Vaccinul vine din Occident, de unde vin și grozăviile invocate de liderii populiști: minorități sexuale, urzelile lui Soros, imigrația, atacul la adresa identității naționale.
Există apoi și elemente specifice, cum ar fi atitudinea ambiguă a Bisericii Ortodoxe Române, din care s-au detașat voci vehement antivacciniste.
Sau respingerea masivă a vaccinării de către masiva minoritate rusofonă din Estonia (doar 24% rată de imunizare la o medie națională de 57%). În Ungaria, jocul politic al lui Viktor Orban cu importul vaccinurilor chinezești, neaprobate în Uniunea Europeană, a generat confuzie.
Un val de suspiciune profundă în instituții mătură regiunea central și est-europeană, iar respingerea vaccinurilor este efectul și nu cauza.
Discursurile populiste au stimulat sentimentele identitare și se poate observa că refuzul vaccinului este pus adesea în strânsă legătură cu păstrarea tradițiilor.
O ciudățenie, desigur, în contextul în care vaccinarea, în fostele țări comuniste era, oficial sau nu, obligatorie. Dar nu trebuie neapărat să găsim vreo logică în aceste abordări.
Deficit de încredere și de democrație
Ultimul raport privind antisemitismul în UE, realizat de Agenția Europeană pentru Drepturi Fundamentale (FRA), atrage atenția asupra creșterii antisemitismului în timpul pandemiei.
Documentul subliniază că în ultima perioadă au apărut noi mituri antisemite și teorii ale conspirației, în special pe rețelele sociale.
Manifestațiile împotriva vaccinării și a certificatelor verzi au fost însoțite de cele mai multe ori de însemne și sloganuri antisemite.
Fie pandemia a fost pusă pe seama unei conspirații evreiești, fie Holocaustul a fost minimalizat, protestatarii comparând restricțiile sanitare cu suferințele poporului evreu din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Cu instituții slabe și lideri populiști care mențin o relație ambiguă cu extrema dreaptă, statele din regiune nu s-au dovedit foarte active în combaterea antisemitismului nici înainte de pandemie, cu atât mai puțin după declanșarea acesteia.
Iar vestea proastă este că acest deficit de încredere și de democrație va rămâne și după ce pandemia se va stinge sau, cel puțin, oamenii se vor obișnui să trăiască cu virusul.
Întrebarea este în ce măsură instituțiile europene și vechile democrații din Vest vor avea răbdare cu năbădăioșii parteneri din Est.
Decalajul de consolidare democratică, deja resimțit odată cu ascensiunea populismului în regiune, a devenit evident și pare că prăpastia se cască pe zi ce trece.
Și poate că acoperirea acestei falii va reprezenta, pentru Europa post-pandemie, o provocare și mai dificilă decât refacerea economică.
