Vaccinat deşi nu figura în categoria care avea prioritate, primarul din Corleone demisionează

DE Valentin Mirică | Actualizat: 07.03.2021 - 18:37
Primarul din Corleone, Nicola Nicolosi Foto: Facebook
Primarul din Corleone, Nicola Nicolosi Foto: Facebook

Primarului localităţii siciliene Corleone şi-a anunţat duminică demisia din funcţie, după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19 fără să fi avut prioritate în perioada respectivă, fapt investigat în prezent de către poliţie.

SHARE

"Nu am dormit o noapte întreagă, reflectând la această decizie şi am ajuns la concluzia că este corect să demisionez", a declarat Nicolo Nicolosi, în vârstă de 78 de ani, pentru agenţia de presă ANSA.

"Insist însă asupra faptului că am făcut o bună alegere vaccinându-mă, împreună cu consilieri municipali", a adăugat primarul acestei mici localităţi situate în apropiere de Palermo, fief istoric al mafiei al cărei nume trimite la celebrul film "Naşul" semnat de regizorul Francis Ford Coppola.

Media italiene relatează sâmbătă că poliţia îi anchetează pe edil şi pe alţi câţiva membri ai consiliului său, raportând cazul la parchetul local.

Localitatea Corleone a confirmat pe contul său de Facebook că primarul a primit într-adevăr două doze de vaccin în ianuarie.

Italia a început campania de vaccinare la sfârşitul lunii decembrie, rezervând primele doze pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii şi persoanelor cu vârsta peste 80 de ani.

Dar Nicolo Nicolosi a susţinut că politicieni locali ca el au nevoie, de asemenea, de o protecţie imediată împotriva virusului, încadrându-se printre lucrătorii din prima linie care îşi servesc concetăţenii.

Vaccinarea sa a fost "o alegere conştientă făcută pentru a evita ca orice contact cu virusul să nu-l oblige să renunţe la postul său în plină bătălie" împotriva epidemiei de COVID-19, au argumentat simpatizanţi ai săi din Corleone.

Circa 5,3 milioane de doze de vaccin au fost administrate până în prezent în Italia şi 1,6 milioane de persoane au primit două doze, dintr-o populaţie de 60 de milioane, a indicat Ministerul Sănătăţii de la Roma.

Noul premier Mario Draghi, care a depus jurământul luna trecută, şi-a stabilit ca prioritate accelerarea distribuirii vaccinurilor, cu scopul de a limita răspândirea epidemiei, care a ucis aproape 100.000 de persoane în această ţară, una dintre cele mai afectate de COVID-19. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te