50 de ani de la războiul de Yom Kippur, Israelul din nou atacat. Risc extrem de război nuclear. Sirenele au sunat de mai multe ori în Ierusalim, Tel Aviv și sudul Israelului.
Cel puțin 150 de persoane au fost ucise până la începutul serii și peste 1000 au fost rănite, a anunțat Ministerul Sănătății, potrivit Jerusalem Post.
50 de ani de la războiul de Yom Kippur, Israelul din nou atacat. Risc extrem de război nuclear
Numărul persoanelor capturate de organizația teroristă Hamas nu a fost confirmat.
BREAKING ‼️‼️‼️‼️
— Eternal Optimist (@etoptimist) October 7, 2023
HAMAS claims to have abducted several IDF soldiers and civilIns who are being taken away to Gaza. Settlers captured and held as hostages in many private homes in Ofakim, Netivot and Sderot of Israel. Emergency situation in many areas of Israel. pic.twitter.com/1rQELxiqX2
Peste 2.000 de rachete, din cele 5.000 anunțate de presa iraniană, au fost lansate, a comunicat armata israeliană (IDF).
Ofir Liebstein, șeful Consiliului Regional Sha'ar Hanegev, a fost ucis într-un schimb de focuri cu teroriști. Liebstein a fost ucis în timp ce își apăra comunitatea în timpul unui atac.
Hamas susține că a răpit mai mulți soldați și civili care au fost duși în Gaza. Coloniști israelieni au fost capturați și sunt ținuți ca ostatici în multe case private din Ofakim, Netivot și Sderot din Israel.
Situație de urgență în multe zone din Israel.
מבצע "חרבות ברזל"
— צבא ההגנה לישראל (@idfonline) October 7, 2023
עשרות מטוסי קרב וכלי טיס נוספים של צה"ל תקפו בשעות האחרונות 17 מתחמים צבאיים ו-4 מפקדות מבצעיות של ארגון הטרור חמאס ברחבי רצועת עזה pic.twitter.com/ZM91Adym0v
Un lider înalt al Hamas, Saleh al-Arouri, a spus că grupul are destui ostatici pentru a face Israelul să elibereze toți prizonierii palestinieni.
Armata israeliană a pornit o ofensivă împotriva țintelor din Gaza, premierul Benjamin Netanyahu promițând un război „cum nu a mai văzut inamicul”.
„IDF vizează toate țintele Hamas și Jihadul Islamic Palestinian din Fâșia Gaza”, a spus IDF. „Oriunde sunt agenți Hamas, ei vor fi vizați, nu au imunitate”.
Atacul „surpriză” a militanților Hamas are loc exact la 50 de ani de la un altul, ce a declanșat un război al Israelului cu Egiptul, Siria și a fost aproape de a declanșa al treilea război mondial, nuclear. S-a numit Războiul Yom Kippur.
Liderul Partidului Laburist, Merav Michaeli, a scris pe X: „Astăzi este Yom Kippur al lui Netanyahu - un eșec teribil și rușinos”.
Liderul partidului Yisrael Beytenu, Avigdor Liberman, a declarat: „Puterea noastră este unitatea noastră. La 50 de ani de la Războiul Yom Kippur, ne aflăm din nou într-un război pentru apărarea patriei”.
Protestele uriașe pentru Justiție ce au clătinat guvernanța lui Benjamin Netanyahu au încetat. Liderii protestului au anulat demonstrațiile de la Tel Aviv.
„Suntem alături de IDF și forțele de securitate care își îndeplinesc sarcinile în această perioadă dificilă și sperăm la restabilirea calmului și a securității.”
Militarii din Brothers in Arms și Forum 555, care erau de partea protestatarilor, au cerut, de asemenea, adepților lor să sprijine IDF și să lupte pentru securitatea Israelului.
„Facem apel la toți cei cărora li se cere să susțină apărarea Israelului să facă acest lucru fără ezitare și imediat. În acest moment, cel mai important lucru este securitatea țării”.
Israelul este în război și se pregătește pentru extinderea conflictului. Nu există nicio îndoială că Iranul este cel care a declanșat această operațiune și va fi o țintă după ce IDF termină cu amenințarea Hamas.
Deși au mai existat atacuri cu rachete din partea Hamas, ale organizației teroriste libaneze Hezbollah și chiar, sporadic dinspre Siria - de unde se aflau unități de miliții susținute de Iran, Israelul nu a suferit niciodată atâtea pierderi în vieți omenești și nu a lăsat populația să fie expusă unui asemenea risc.
Acesta a fost subevaluat de serviciile secrete ale țării, care, chiar dacă au avut informații despre pregătiri de atac, au crezut că va fi ceva „obișnuit”, fără victime. Dar n-a fost. Și ceea ce s-a întâmplat aduce în mod clar aminte de evenimentele extrem de dramatice din urmă cu 50 de ani.
Războiul de Yom Kippur, 7 octombrie 1973
Era 7 octombrie 1973. Războiul izbucnise cu doar 24 de ore mai devreme, iar rapoartele de pe toate fronturile erau îngrozitoare – victime peste o sută, răniți, prizonieri, avansarea forțelor egiptene și siriene.
Conducerea israeliană era în stare de șoc, pentru că nu evaluase amploarea ostilităților de care aflase de la spionii din Egipt și Siria.
De fapt, era atât de șocată, încât un ministru a adus în ședințele conducerii „opțiunea nucleară” și nu a mai abandonat-o, atrăgând în pregătirea pentru un război nuclear SUA și Uniunea Sovietică.
Momentele au depășit cu mult „criza rachetelor” din Cuba, dar nu s-a dezvăluit ceea ce s-a hotărât în acele momente dramatice. Până acum când, poate nu întâmplător, detalii tulburătoare ies la iveală.
Folosind o bază de date de informații de sute de mii de pagini creată pentru această cercetare, împreună cu software-ul asistat de inteligență artificială, ynewnews.com dezvăluie că, din dimineața zilei de 7 octombrie, ministrul Apărării, Moshe Dayan, a făcut în mod repetat analize din ce în ce mai îngrozitoare ale situația de pe câmpul de luptă, fiind primul care a sugerat că ar trebui luate „măsuri agresive, pe care Israelul nu le folosise” până în acel moment.
Dayan a intrat în ședința Cabinetului premierului Golda Meir pentru a împărtăși perspectiva sa cu alți miniștri și înalți oficiali.
Niciunul dintre cei prezenți nu știa că Dayan venise însoțit de o persoană foarte secretă pe care o lăsase să aștepte afară. Era Shalhevet Freier, şeful Comitetului pentru Energie Atomică.
Discuția despre cum avea să se continue războiul pornit de Siria și Egipt s-a încheiat fără un consens. Dayan le-a spus celor adunaţi despre un „oaspete” care aştepta afară, pe care îl invitase să „grăbească lucrurile”.
„Golda, s-ar putea să avem nevoie să fim pregătiți cu lucrurile lui Dostrovsky (Israel Dostrovsky, fostul director al Comitetului pentru Energie Atomică până în 1971). Ar trebui să ne pregătim pentru activarea acestui lucru, vom discuta mai departe cu tine mai târziu”, a spus Dayan.
Dayan ordonase deja începerea acestor pregătiri, ca „experiment”, pentru a crea un factor de descurajare.
L-a invitat pe Freier să actualizeze cu privire la accelerarea procedurilor, iar Golda Meir a precizat: „Nimic fără aprobarea mea”.
Potrivit rapoartelor internaționale, acțiunile ascunse întreprinse de Israel din acel moment, împreună cu starea ridicată de alertă echivalentă cu DEFCON II al Statelor Unite, au fost detectate de serviciile de informații americane.
SUA știa însă că nu a fost luată nicio decizie de a desfășura ceea ce este descris drept „arsenalul nuclear”, dar un anumit nivel de pregătire pentru o astfel de măsură era clar.
Dayan a sugerat ca țintă pentru „experiment” Damascul, capitala Siriei.
Restul proceselor-verbale ale întâlnirii sunt cenzurate, dar evaluările indică faptul că ofițerii superiori, inclusiv fostul șef al IDF, Yigal Yadin, și generalul-maior Rehavam Ze'evi, au sugerat folosirea unor „măsuri radicale”. Alții s-au opus.
Asemenea discuții nu sunt menționate deloc în înregistrările istorice oficiale.
SUA și Uniunea Sovietică intră în joc
Urmând directivele lui Dayan, oamenii lui „declaraseră stare de urgență – DEFCON II”. Shelahvet Freier a fost chemat din nou și i s-a spus fără echivoc, în numele premierului Meir, să uite de „asta” și că este timpul să „împrăștie adunarea”.
Dar „adunarea” nu s-a împrăștiat. Interesul pentru problema nucleară a continuat să crească, dar cu un alt scop: să exercite presiuni asupra celui mai apropiat aliat al Israelului, Statele Unite.
Israelul se afla într-o lipsă gravă de arme, muniții, tancuri și avioane. Statele Unite promiseseră că vor completa astfel de „lacune”, dar nu se vedea nimic. Premierul israelian Golda Meir a încercat să facă presiuni asupra președintelui Nixon și asupra secretarului său de stat Henry Kissinger.
Simcha Dinitz, ambasadorul Israelului în Statele Unite, a fost convocat de urgență pentru o întâlnire cu Kissinger.
Acolo a primit o veste tulburătoare: Kissinger a explicat că SUA ar putea trimite doar două avioane Phantom pe zi. Cât despre tancuri, deocamdată era complet exclus.
Toate acestea au fost atribuite problemelor logistice, potrivit lui Kissinger.
În realitate, motivul a fost altul: secretarul american al Apărării James Schlesinger se opusese transportului de arme, temându-se că o astfel de acțiune ar provoca sovieticii să intre în război, ceea ce deschidea calea către un al treilea război mondial între două puteri nucleare.
La 10 octombrie, Uniunea Sovietică a început transportul aerian de provizii militare către Siria.
Pe marginea prăpastiei nucleare
Israelienii trimit Washingtonului o telegramă extrem de urgentă și clasificată, probabil una dintre cele mai dramatice trimise vreodată, dacă nu chiar cea mai dramatică.
Telegrama era adresată lui „Naphtali”, numele de cod pentru Kissinger. Și astăzi, 50 de ani mai târziu, secțiuni ample ale discuției care au precedat trimiterea telegramei și formularea precisă a ceea ce era scris în documentul în sine rămân clasificate.
Din anumite motive, telegrama a dispărut complet din Arhivele Statului, dar rapoartele străine au susținut că Israelul a ridicat opțiunea nucleară.
Un lucru este cert: după ce a fost trimisă, SUA au început să trimită arme în Israel.
Într-un interviu realizat de Reudor Manor pentru Institutul pentru Relații Internaționale cu Yigal Allon în 1979, se sugerează că SUA „s-au hotărât în cele din urmă să trimită imediat transportul aerian de teamă că Israelul ar putea activa arme nucleare”.
Conform directivei prezidențiale, zece avioane cargo C-130 au fost imediat trimise în Israel, împreună cu alte 20 de zboruri charter.
Restul echipamentului urma să fie expediat către puncte regionale și încărcat pe zborurile El Al către Israel.
Simultan, Pentagonul a convocat reprezentanții IDF pentru a le transfera zece avioane Phantom în câteva ore, primul transport din multe.
Israelul a putut lansa o contraofensivă, a traversat Canalul Suez și chiar a amenințat Cairo, capitala Egiptului.
Problema nucleară a rămas însă pe masă, pentru că la 16 octombrie, când președintele egiptean Anwar Sadat și-a dat seama că soarta războiului se schimbă în defavoarea țărilor atacatoare, a amenințat că va lansa rachete sol-sol asupra Israelului.
Era vorba de rachete Al-Zafar dezvoltate în Egipt și Scud, capabile să traverseze Sinaiul și să lovească adânc în Israel.
Prim-ministrul Meir îi cere lui Dinitz să informeze Statele Unite cu privire la evoluții și să-i transmită lui Kissinger cererea ca sovieticii să-l avertizeze pe Sadat că lansarea rachetelor sau utilizarea armelor chimice ar provoca un „răspuns serios” din partea Israelului.
Kissinger știa care era „răspunsul serios”. Comunitatea de informații americane a folosit toate mijloacele, inclusiv interceptări telefonice, sateliți și cel mai puternic instrument secret de colectare a informațiilor - „Blackbird”, cel mai rapid avion construit vreodată – pentru a verifica pe ce se bazează amenințările Egiptului.
Americanii confirmă într-adevăr, prin recunoașterea Blackbird și imaginile satelitare, că Egiptul a desfășurat mai multe rachete Scud în Delta Nilului care ar putea ajunge adânc în Israel.
Dar aceasta devine cea mai mică dintre preocupările lor. Imaginile sunt trimise mai multor unități de analiză de informații americane, inclusiv una specializată în identificarea vehiculelor sovietice.
Analiștii concluzionează că vehiculele folosite pentru a desfășura rachetele sunt de același tip folosit pentru lansarea rachetelor cu focos nuclear.
Aceste informații alarmante sunt transmise biroului CIA de la Ambasada SUA din Tel Aviv, care decide să le împărtășească Israelului.
În loc să se alarmeze și să-i sfătuiască pe egipteni să nu-și folosească rachetele Scud, sovieticii au interpretat manevrele de la baza de rachete israeliană ca pregătiri pentru un atac și s-au pregătit pentru un contraatac.
Informațiile americane au interceptat ordinele Armatei Roșii către comandantul unei brigăzi strategice de rachete sol-sol în apropiere de Kiev, în Ucraina.
Ordinele erau pentru dislocarea și pregătirea pentru lansarea a 12 rachete ce vizau ținte sensibile în Israel: baza Ramat David, reactorul nuclear din Dimona și rafinăriile de petrol din Haifa.
În acel moment, tensiunea din timpul Războiului de la Yom Kippur a depășit-o pe cea a crizei din Cuba.
Prim-ministrul Meir i-a cerut lui Dinitz să transmită un mesaj lui Henry Kissinger pentru a-l remite rușilor. „Sadat, care poartă o mare responsabilitate pentru inițierea războiului, va avea o responsabilitate și mai mare dacă folosește arme de distrugere în masă, cum ar fi rachete terestre sau gaze. Israelul va găsi o modalitate de a răspunde”, indicând represalii nucleare.
Rușii au răspuns, dar, din nou, nu așa cum se aștepta. Ei au pus toate cele șapte divizii aeropurtate în alertă și au emis un avertisment Israelului să-și retragă forțele, altfel se confruntă cu „cele mai grave consecințe”.
În Ierusalim, aceasta a fost interpretată ca o amenințare nucleară sovietică împotriva Israelului.
La 22 octombrie, Egiptul și Uniunea Sovietică și-au propus să sublinieze gravitatea amenințărilor prin lansarea a trei rachete Scud echipate cu focoase convenționale.
O rachetă a explodat lângă El-Arish, în timp ce celelalte două au explodat pe partea de est a canalului. Una dintre aceste din urmă rachete a dus la moartea a șapte soldați IDF.
Încetarea oficială a focului intra în vigoare în acea zi. Israelul însă a încercuit Armata a III-a egipteană, cu sprijinul tacit american.
Moscova, furioasă, a avertizat Israelul cu privire la „cele mai grave consecințe” pentru continuarea acțiunilor ofensive împotriva Egiptului și Siriei.
Brejnev a emis un ultimatum: fie forțele sovietice și americane vor fi desfășurate pentru a impune încetarea focului, fie sovieticii ar fi „obligați să ia în considerare de urgență acțiuni unilaterale”.
Washingtonul a interpretat mesajul sovietic ca pe o amenințare împotriva SUA. În memoriile sale, Nixon a scris că Brejnev a exprimat „poate cea mai gravă amenințare la adresa relațiilor SUA-sovietice de la criza rachetelor din Cuba, cu 11 ani înainte”.
Pregătiri de război nuclear
Serviciile secrete americane au detectat pregătiri ale forțelor aeriene și navale sovietice, inclusiv adăugarea a șapte nave de debarcare și a două port-elicoptere la flota sovietică din Mediterana, precum și livrarea de rachete Scud suplimentare la Cairo.
Cu toate acestea, cele mai îngrijorătoare informații au provenit de la senzorii secreti desfășurați de informațiile americane în strâmtoarea Bosfor.
Nava sovietică Mejdureciensk a activat toți senzorii care indicau că transporta armament nuclear.
Nava a ajuns în portul Alexandria la 24 octombrie, unde a fost localizată ulterior a doua zi de un alt survol al avionului spion Blackbird.
Americanii au apreciat că nava transporta focoase nucleare pentru rachetele Scud ale Egiptului.
Drept urmare, președintele Nixon a ordonat SUA să se pregătească pentru posibilitatea celui de-al treilea război mondial și să se angajeze într-o acțiune militară asertivă, trimițând un mesaj clar sovieticilor că Statele Unite se opun oricăror mișcări unilaterale.
Aproape de miezul nopții, 24 octombrie, președintele SUA activează DEFCON III, cea mai înaltă stare de pregătire nucleară de la criza rachetelor din Cuba.
La 25 octombrie, războiul a luat sfârșit. Pe măsură ce discuțiile de pace dintre Egipt și Israel au început, Nixon a ordonat reducerea nivelului de pregătire nucleară.
Până în prezent, rămâne neclar cum de s-a oprit atât de busc războiul.
Din cauza clasificării informațiilor, rămâne în vigoare tot „zvonul” că Israelul avea două avioane nucleare în aer în noaptea de 24 octombrie. Țintele ar fi fost Damasc și Cairo.
