VIDEO Tovarășii lui Putin difuzează imagini cu explozii nucleare. Zelenski a aplicat pentru NATO

DE Adina Mutăr | Actualizat: 02.10.2022 - 20:58
Acoliții lui Putin difuzează imagini cu explozii nucleare/foto: PIXELES
Acoliții lui Putin difuzează imagini cu explozii nucleare/foto: PIXELES

Propagandiștii lui Putin din presa rusă au prezentat o secvență a unei explozii devastatoare cu titlul „În anticiparea unui conflict nuclear”, în contextul în care liderul de la Kremlin este „presat” să ia „măsuri drastice” pentru a învinge în Ucraina.

SHARE

Imaginile cu explozia nucleară au fost difuzate de NTV vrând să înfricoșeze prin „urmările Armaghedonului”.

Postul de televiziune ce deservește Kremlinul este deținut de aripa mediatică a Gazprom, gigantul energetic, care a stopat livrările de gaze pentru iarna care vine.

Secvența a fost intitulată: „În anticiparea conflictului nuclear - cum armele de distrugere în masă au devenit parte a jocului geopolitic", în contextul în care Putin a anexat formal patru regiuni din Ucraina, unele necucerite integral, în timp ce armata ucraineană atacă fulminant trupele de ocupațe.

Putin a tot spus că după anexare, cine atacă în acele zone, atacă de fapt Rusia, iar Moscova trebuie să ia „măsuri drastice” să se apere, inclusiv folosirea armelor nucleare.

Totodată, Putin a îndemnat Kievul să accepte o încetare a focului și să se așeze la masa negocierilor, dar a precizat că nu va fi loc pentru negocieri cu privire la regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson.

La rândul său, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a ținut o ceremonie simplă, stând la o masă în Kiev, semnând un document prin care solicită aderarea accelerată a Ucrainei la NATO.

Zelenski a mai spus că, deși s-ar putea vedea într-o zi negociind cu Rusia, acest lucru nu s-ar petrece cu Putin ca președinte.

„Utilizarea armelor nucleare este doar o opinie a unei singure persoane, dar această decizie ar putea fi legată de pierderea coeziunii și a controlului asupra forțelor din teatru, ceea ce duce la o prăbușire a armatei, sau la o pierdere semnificativă de teritoriu în acest context, astfel încât Rusia să nu mai poată să o recupereze”, este de părere Michael Kofman, director de Studii privind Rusia la CNA.

„Răspunsul internațional la utilizarea de către Rusia a armei nucleare în Ucraina ar fi, probabil, energic și copleșitor. Ruperea tabuului nuclear după 77 de ani ar fi un eveniment politic, social și militar monumental. Ar duce probabil la o izolare și mai mare a Rusiei, iar ultimii prieteni rămași ai lui Putin l-ar abandona. Opțiunile NATO ar fi probabil complicate. Nu este deloc sigur că alianța ar fi de acord să intensifice implicarea militară în Ucraina. Ne-am putea imagina cu ușurință că Turcia, Ungaria și Italia ar folosi evenimentul pentru a spori apelurile pentru o soluționare negociată a războiului. Ucraina nu este membră a NATO și se presupune că alianța nu poate ataca pur și simplu forțele rusești din Ucraina fără a declara război Rusiei. Dacă ar face acest lucru, am avea un conflict militar direct între Rusia și NATO - exact scenariul pe care Biden și alți lideri occidentali au declarat că nu îl doresc din cauza consecințelor mult mai mari. Declararea războiului ar fi probabil blocată de Turcia, Ungaria și Italia. Acest lucru ar putea lăsa Statele Unite sau o coaliție a celor care doresc să reacționeze militar oricum și să parieze că Rusia va fi descurajată să continue escaladarea”, consideră Hans Kristensen, director la Nuclear Information Project, Federation of American Scientists.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te