Imaginile arată cum localnicii aprind focul în imobilele pe care au fost obligați să le părăsească în acest week-end, în urma acordului de încetare a focului semnat de Armenia și Azerbaidjan.
Regiunea Kalbajar face parte din Azerbaidjan, dar a fost controlată timp de decenii de separatiștii armeni, care au încurajat popularea cu etnici armeni. Din regiune a început un exod în masă în urma acordului de pace.
Pe 10 noiembrie, Azerbaidjanul şi Armenia au semnat sub egida Rusiei un acord pentru a pune capăt ostilităţilor în conflictul din Nagorno-Karabah care marchează victoriile militare azere după şase săptămâni de lupte.
Separatiştii armeni şi forţele azere se luptă de la sfârşitul lunii septembrie pentru controlul asupra Nagorno-Karabah, regiune separatistă azeră sprijinită de Armenia. Conflictul s-a soldat cu cel puţin 1.300 de morţi din 27 septembrie, potrivit unor bilanţuri parţiale. Azerbaidjanul nu a anunţat niciodată pierderi militare.
Deși Azerbaidjanul și-a clamat victoria, ca urmare a faptului că Armenia s-a angajat să părăsească mai multe regiuni pe care le ocupase în ultimele decenii, Rusia a devenit un jucător-cheie în zonă prin amplasarea de forțe de menținere a păcii. Este o rețetă clasică a Rusiei în regiunile cu conflicte înghețate, potrivit g4media.ro.