VIDEO Atac cu rachete asupra civililor din Liov. Cel puțin 3 persoane, ucise. Un bloc, distrus

DE Daniel Toșa | Actualizat: 06.07.2023 - 16:04
Atac cu rachete la Liov - Foto: Twitter/ @EuromaidanPress
Atac cu rachete la Liov - Foto: Twitter/ @EuromaidanPress

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, joi, la Liov, într-un atac cu rachetă împotriva unei clădiri rezidenţiale, a anunţat primarul acestui oraş din vestul Ucrainei. Edilul a transmis că este posibil să fie mai multe persoane sub dărâmături.

SHARE

"Deja sunt trei morţi", a indicat Andrii Sadovi într-un mesaj pe Telegram, după ce a anunţat de asemenea "opt răniţi" şi "numeroase apartamente" avariate, potrivit unui videoclip postat pe reţeaua de socializare.

Atac cu rachete asupra civililor din Liov

Anterior, autorităţile locale au anunţat că patru persoane au fost rănite, între care una se află în stare gravă, într-un atac cu rachetă la Liov, "infrastructura critică" fiind avariată în acest oraş. Mai devreme, edilul semnalase "o serie de explozii" auzite în oraş.

"În prezent lucrăm printre dărâmături. Bineînțeles, există răniți și morți. Așa a ajuns lumea rusă la Liov", a declarat Kozitski. "Uitați-vă la rezultatul lumii rusești. A fost o lovitură directă asupra unei clădiri rezidențiale".
Într-o înregistrare video postată pe Telegram, primarul din Liov, Andriy Sadovyi, a declarat că mai multe persoane ar putea fi sub dărâmături.

Citește și: VIDEO Forțele ucrainene îi scot pe ruși din poziții pe frontul de sud: 86 de morți într-o zi

"Multe camere, apartamente au fost avariate, ferestrele din multe clădiri au fost aruncate în aer și multe mașini au fost avariate", a spus el, aflându-se la locul atacului.

Citește și: Nicuşor Dan avertizează asupra stării de degradare a galeriilor de termoficare. Sunt un pericol

"În prezent, serviciile publice și Ministerul pentru Situații de Urgență lucrează la fața locului. Este posibil să fie mai multe persoane sub dărâmături. După cum puteți vedea, situația este extrem de dificilă. Clădirile sunt grav avariate", potrivit CNN.



La câteva sute de kilometri de front, Liov şi regiunea sa au fost ţinta unor atacuri de mai multe ori de la invazia rusa a Ucrainei, pe 24 februarie 2022.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te