VIDEO Eroul de la Mariupol, maiorul Serghei Volina: „Ne trăim poate ultimele ore. Salvați civilii!”

DE Adina Mutăr | Actualizat: 21.04.2022 - 10:06
Eroul de la Mariupol, maiorul Serghei Volina/foto: facebook
Eroul de la Mariupol, maiorul Serghei Volina/foto: facebook

Comandantul Brigăzii 36 de Pușcași Marini, maiorul ucrainean Serghei Volina, a făcut un nou apel, „poate ultimul”, la liderii lumii pentru extragerea civililor și militarilor blocați în oțelăria Azovstal din Mariupol, înconjurat de trupele ruse.

SHARE

Lupte dramatice au continuat la Mariupol în cea de-a 56-a zi de război, cu asaltul rusesc asupra uzinei siderurgice Azovstal, care a devenit punctul central al bătăliei, a anunţat armata ucraineană miercuri dimineaţă.

Trupele ucrainene din oțelăria Azovstal din Mariupol, ultimul punct major de rezistență din orașul port strategic, au ignorat astăzi un al doilea ultimatum rusesc de a se preda sau de a muri.

Comandantul Brigăzii 36 de Pușcași Marini, maiorul ucrainean Serghei Volina, a făcut un nou apel miercuri:

„S-ar putea să ne trăim ultimele zile, chiar ultimele noastre ore. Inamicul este de zece ori mai numeros decât noi. Facem apel şi îi implorăm pe toţi liderii lumii să ne ajute. Le cerem să folosească procedura de extragere şi să ne ducă pe teritoriul unei ţări terţe. Apărăm doar un punct - uzina Azovstal - unde pe lângă militari mai sunt şi civili care au devenit victime ale acestui război”, a spus Volina într-un clip video postat pe pagina sa de facebook.

Serghei Volina a atras atenția că, pe lângă militari, în adăposturile uzinei se află 500 de răniți și alte câteva sute de civili - printre care femei și copii - care au ajuns la Azovstal ca ultim refugiu.

Citește și

Elitele de la Kremlin încep să pună la îndoială decizia Rusiei de a invada Ucraina

De Croo: Războiul din Ucraina este comparabil cu "cele mai întunecate pagini" ale istoriei europene

Azovstal a servit drept bastion pentru forțele ucrainene. Rusia a cerut trupelor ucrainene de la oțelărie să se predea, spunând că trupele sale vor respecta încetarea focului cât timp propunerea va fi în vigoare.

Un videoclip difuzat de batalionul ucrainean Azov arăta civilii într-o rețea de sub uzina de oțel Azovstal, unde sute de femei, copii și civili în vârstă se adăpostesc cu proviziile epuizate.

„Situația de la Mariupol rămâne neschimbată – cât se poate de gravă”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Armata rusă blochează orice eforturi de organizare a coridoarelor umanitare și de salvare a poporului nostru. Locuitorii locali au căzut în mâinile ocupanților sunt judecați în vederea  deportării sau a mobilizării în forțele de ocupație", a spus Zelenski.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te