VIDEO Germania pune bazele celei mai mari armate din Europa. 80 de miliarde anual pentru apărare

DE Alin Crișan | Actualizat: 28.06.2022 - 20:16
VIDEO Germania pune bazele celei mai mari armate din Europa. 80 de miliarde anual pentru apărare/ Photo: Profimedia
VIDEO Germania pune bazele celei mai mari armate din Europa. 80 de miliarde anual pentru apărare/ Photo: Profimedia

Germania va pune bazele celei mai mari armate convenționale din Europa, în cadrul NATO, fiind dispusă să investească între 70 și 80 de miliarde de euro anual în apărare.

SHARE

Germania este pe cale să pună bazele celei mai mari armate convenţionale din Europa în cadrul NATO, a declarat marţi cancelarul german Olaf Scholz, după investiţii masive decise în urma invaziei ruse în Ucraina, relatează AFP.

În prezent, alături de Statele Unite, Germania furnizează "cu siguranţă cea mai mare contribuţie" Alianţei Nord-Atlantice, a afirmat liderul social-democrat într-un interviu acordat televiziunii publice ARD după summitul G7.

Citește și: VIDEO Noul ponton al Primăriei Alba Iulia a cedat sub greutatea unui cal. Investiție de 80.000 euro

"Cea mai mare armată convenţională din Europa din cadrul NATO este pe cale să fie construită, iar acest lucru este important pentru capacitatea de apărare a NATO în ansamblu", a adăugat el în cadrul acestui interviu.

În urma declanşării invaziei ruse pe 24 februarie, guvernul de la Berlin a anunţat crearea unui fond excepţional de 100 de miliarde de euro care are drept scop modernizarea armatei sale, Bundeswehr, ale cărei echipamente sunt învechite.

"Vom cheltui în medie între 70 şi 80 de miliarde de euro anual pentru apărare", a adăugat el. "Şi Germania va fi atunci ţara care investeşte cel mai mult în acest domeniu", a insistat el.

Citește și: VIDEO Avioane de vânătoare americane F-35 au zburat deasupra României. Delta Dunării, supravegheată

Pentru cea mai importantă economie europeană, este vorba despre asigurarea apărării teritoriului său şi îndeplinirea angajamentelor faţă de Alianţa Nord-Atlantica, prin realizarea obiectivului alocării în fiecare an a 2% din PIB-ul naţional pentru apărare.

Deblocarea a 100 de miliarde de euro pentru armata naţională constituie o schimbare majoră de direcţie pentru Germania, care în ultimii ani şi-a respectat cu greu angajamentele faţă de NATO în acest domeniu, atrăgând cu regularitate nemulţumirea Statelor Unite.

De la sfârşitul Războiului Rece, Germania a redus semnificativ dimensiunea armatei sale, de la aproximativ 500.000 la cât se cifra aceasta la reunificarea ţării în 1990, la doar 200.000 în prezent. Invazia Ucrainei a acţionat însă ca un electroşoc într-o ţară cufundată în pacifism după ororile regimului nazist, potrivit agerpres.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te