Pe o plajă din Santorini au apărut primele cabine din plexiglas. Adăpostesc două şezlonguri, o umbrelă şi vor avea şi un dispozitiv cu gel dezinfectant.
„Trebuia să găsim o soluţie pentru a-i face pe oameni să se simtă în siguranţă în această vară. Nu putem aştepta după recomandările autorităţilor, trebuie să fim proactivi”, spune administratorul unei plaje, citat de greekreporter.com.
Economia Greciei se bazează în mare măsură pe turism, dar din cauza pandemiei de coronavirus, numeroşi turişti şi-au anulat vacanţele. Deşi, statul elen a început măsurile de relaxare a carantinei, nu este clar când vor fi ridicate şi restricţiile de călătorie.