Iranul a atacat cu rachete balistice „rezidența Mossad” din Irbil, Irak și ținte din Siria împotriva unor „baze de antrenament ISIS, însă, după alte surse, este vorba de grup combatant susținut de Turcia. Un milionar kurd a fost ucis în atacul din Irak.
Iranul a lansat luni seara rachete balistice asupra ceea ce a pretins a fi „cartierul general al spionajului” israelian, aflat în apropierea consulatului SUA, din orașul Irbil, din nordul Irakului.
Iranul a atacat cu rachete balistice „rezidența Mossad” din Irbil, Irak. Milionar kurd, ucis
Patru civili au fost uciși și șase răniți după ce rachetele au lovit o zonă de lux din apropierea Consulatului din Irbil, capitala regiunii semi-autonome kurde a Irakului, potrivit Consiliului de securitate al guvernului regional kurd.
Gărzile Revoluționare din Iran au declarat că au lovit un sediu al Mossad, agenția de informații israeliană, în regiunea kurdă din Irak și asupra „operațiunilor teroriste” ale Statului Islamic, în Siria.
Potrivit unui jurnalist al agenției iraniene IRNA, atacul asupra regiunii orașului Idlib este cel mai lung, o demonstrație clară a capacităților rachetelor balistice.
„Taberele de antrenament ale ISIS au fost lovite în orașul sirian Idlib, care se află la 1230 de kilometri de locul unde IRGC a lansat rachetele Kheybar Shekan.”
Însă în acea regiune operează Partidul Islamic din Turkistan în Taltit susținut de Turcia și grupul armat Hayat Tahrir al-Sham, fosta grupare teroristă Jabhat al-Nusra, în Idlib. Ambele au fost vizate de atacurile Iranului.
Nu departe se află și unități ale armatei Turciei.
„Ca răspuns la recentele atrocități ale regimului sionist, care au cauzat uciderea comandanților Gărzilor și ai Axei Rezistenței... unul dintre principalele sedii de spionaj Mossad din regiunea Kurdistan din Irak a fost distrus cu rachete balistice”, au declarat Gărzile Revoluționare din Iran IRGC, potrivit agenției de presă iraniene Fars citată de War Zone.
IRGC a declarat că atacul din Siria a fost împotriva „autorilor operațiunilor teroriste” în Iran, inclusiv Statul Islamic.
Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru două explozii din orașul Kerman din sud-estul Iranului, care au ucis aproape 100 de persoane și au rănit zeci de oameni la un memorial pentru comandantul superior general Qassem Soleimani.
Consiliul de securitate kurd din Irbil a declarat că patru civili au fost uciși și șase răniți, descriind atacul drept „crimă”.
Multimilionarul Peshraw Dizayee a fost ucis în atacul asupra casei sale
Omul de afaceri kurd multimilionar Peshraw Dizayee și câțiva membri ai familiei sale s-au numărat printre cei uciși când o rachetă a căzut pe casa lor, au declarat surse medicale și de securitate irakiene.
Dizayee era proprietarul companiilor Falcon Group și Empire, despre care Teheranul a spus că sunt afiliate serviciului secret israelian Mossad.
O rachetă a căzut peste casa unui înalt oficial al serviciilor de informații kurde și o alta pe un centru de informații kurd, iar traficul aerian pe aeroportul Erbil a fost oprit, au spus sursele de securitate.
Premierul irakian Mohammed Shia al-Sudani a declarat marți că atacul din Irbil a fost o „agresiune clară” împotriva Irakului și o evoluție periculoasă care subminează relația bilaterală puternică, a informat agenția de presă de stat.
Israelul nu a făcut niciun comentariu, iar Departamentul de Stat al SUA a condamnat atacurile, dar s-a precizat că acestea nu au vizat obiective americane și nu fost victime.
Citește și: VIDEO SUA au eliminat în Bagdad liderul unei miliții pro-Iran. 2.500 trupe în Irak, gata de război
„Am urmărit rachetele, care au avut impact în nordul Irakului și nordul Siriei. Niciun personalul, nici bazele americane nu au fost vizate”, a declarat Adrienne Watson, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, într-un comunicat.
Video from Erbil, U.S consulate sirens can be heard in the background alongside heavy Gunshots. Possible attempts to strike down a drone pic.twitter.com/zs1otyN1hf
— Steven Nabil (@thestevennabil) January 15, 2024
Nu este prima dată când regiunea este atacată direct de rachete balistice iraniene, dar se petrece într-un moment de tensiune maximă pe fondul temerilor de o răspândire mai largă a războiului în curs din Gaza.
Un membru capturat al grupării palestiniene Jihadul Islamic, care a participat la atacul terorist din Israel, a mărturisit că a primit pregătire militară în Iran.
Citește și: Peste 200 de morți în atentatul din Iran. Teheranul jură răzbunare. Ce armată pregătește
Prizonierul a declarat că membri ai Jihadului Islamic au fost antrenați de armata iraniană, împreună cu luptători din alte facțiuni islamice.
Antrenamentul a fost desfășurat în grupuri de 15 până la 20, a durat 15 zile și a inclus membri ai unor grupări teroriste din Gaza, Siria și Liban.