Germania ar putea livra în curând rachetele Taurus Ucrainei, după ce viitorul cancelar Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin Democrate (CDU), a declarat că este „deschis” unei astfel de măsuri, în condițiile în care sprijinul militar pentru Kiev trebuie intensificat.
VIDEO Merz, gata să trimită Ucrainei temutele rachete Taurus. Spulberă țintele rusești și la 500 km
Declarațiile au fost făcute duminică seară, la postul ARD, în contextul în care Rusia a lansat un atac devastator asupra orașului Sumî, în nord-estul Ucrainei.
Bombardamentul a provocat cel puțin 34 de morți și 117 răniți, fiind considerat unul dintre cele mai sângeroase atacuri asupra civililor din ultimele luni.
„Este o faptă perfidă (...) și este o crimă de război gravă, deliberată și voită”, a afirmat Merz. El a explicat că atacul a avut loc în două valuri, iar al doilea a lovit în momentul în care salvatorii interveniseră pentru a acorda ajutor victimelor.
În timp ce actualul cancelar Olaf Scholz a refuzat sistematic să livreze rachete Taurus Ucrainei, temându-se că acestea ar putea fi folosite pentru a lovi adânc în teritoriul Rusiei, Friedrich Merz consideră că situația actuală impune o schimbare de strategie.
„Am spus mereu că o voi face doar în acord cu partenerii europeni. Acest lucru trebuie să fie coordonat și este coordonat. Germania urmează să participe”, a afirmat liderul CDU.
Cât de puternică e racheta germană Taurus
O singură rachetă Taurus poate distruge cu mare precizie ținte inamice aflate la 500 de km distanță. Racheta Taurus cântărește 1.400 de kg și are o lungime totală de 5 metri.
Racheta germană Taurus - Sursa foto: Profimedia images
Taurus este capabil să lovească cu precizie ținte staționare și semi-staționare, inclusiv buncăre și alte ținte întărite, adânc îngropate, precum și ținte punctuale și zonale de mare valoare, cum ar fi stații radar mari.
Great footage of Taurus from a recent South Korean test launch.
— Fabian Hoffmann (@FRHoffmann1) October 11, 2024
Only minimal deviations in accuracy from the nominal aimpoint can be observed.
This demonstrates a point I've been making: CEP is no longer a suitable concept for modern terminally-guided missiles. pic.twitter.com/XYQ6mRe38P
Ziua sau noaptea și în orice condiții meteorologice, Taurus își neutralizează țintele prin sistemul său de focoase cu două trepte de 481 kg, MEPHISTO, extrem de eficient.
TAURUS KEPD 350 combină penetrarea remarcabilă a țintelor dure și adânc îngropate, explozia și fragmentarea țintelor punctuale și zonale de mare valoare cu o capacitate excepțională de ucidere a țintelor de pod și de pistă.
Sistemul rămâne singura rachetă stand-off programabilă pentru efect la un anumit etaj preselectat, potrivit saab.com.
„Ucraina trebuie să iasă din poziția defensivă”
Viitorul cancelar german subliniază că armata ucraineană nu face decât să reacționeze la atacurile ruse și că a venit momentul pentru o abordare ofensivă.
„Ucraina trebuie să iasă din poziția sa defensivă. Ea nu face decât să reacționeze”, a spus Merz, pledând pentru furnizarea de armament cu rază lungă de acțiune pentru ca Ucraina să poată ataca în profunzimea Federației Ruse.
Mesaj pentru liderii occidentali: „Putin vede dorința de dialog ca o slăbiciune”
În aceeași declarație, Friedrich Merz a criticat ideea unor negocieri premature cu Vladimir Putin. „Iată răspunsul. Asta le face Putin celor care discută cu el despre o încetare a focului”, a transmis liderul CDU.
„Voința noastră de a discuta cu el este interpretată nu ca o ofertă serioasă de a face pace, ci ca o slăbiciune”, a conchis Merz, avertizând că orice formă de conciliere cu Kremlinul în acest moment ar putea fi periculoasă.
De la începutul invaziei ruse în februarie 2022, Germania s-a poziționat drept al doilea cel mai important furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, după Statele Unite.