Momente dramatice. Un avion de luptă al Chinei, la trei metri de avionul nuclear B52 al SUA, cu atât mai periculos cu cât s-a întâmplat pe timp de noapte.
În timpul interceptării nocturne, avionul de vânătoare Shenyang J-11 s-a apropiat de avionul Forțelor Aeriene ale SUA cu o „viteză excesivă, necontrolată, zburând sub, în fața și la 3 metri de B-52, punând ambele aeronave în pericolul unei coliziuni”, a declarat Comandamentul Indo-Pacific al SUA într-un comunicat publicat joi seara.
Momente dramatice. Un avion de luptă al Chinei, la trei metri de avionul nuclear B52 al SUA
„Suntem îngrijorați că acest pilot nu era conștient de cât de aproape a ajuns să provoace o coliziune”, se arată în comunicat.
Ministerul de Externe al Chinei a dat vina pe SUA, sugerând că aeronava americană survola Marea Chinei de Sud ca o provocare deliberată.
Citește și: VIDEO Bombardiere nucleare B-52 ale SUA, desfășurate în Guam. Criză fără precedent în Pacific
„Avioanele militare americane au călătorit mii de mile până la ușa Chinei pentru a-și arăta mușchii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning.
Armata americană a declarat că aeronava „desfășura în mod legal operațiuni de rutină” înainte de interceptarea de marți. Nu a precizat dacă B-52 era însoțit, ca de obicei, de alte avioane de escortă, potrivit airandspaceforces.com.
Citește și: VIDEO Avionul nuclear american B-52, pentru prima oară în Coreea de Sud. Ce misiune are
După un incident similar din mai, Guvernul chinez a cerut Washingtonului să pună capăt acestor zboruri peste Marea Chinei de Sud.
Pretențiile Chinei au dus la dispute teritoriale de lungă durată cu alte țări din Marea Chinei de Sud, una dintre cele mai aglomerate rute comerciale din lume.