VIDEO Momentul în care două avioane militare franceze s-au ciocnit în aer. Piloții s-au catapultat

DE Daniel Toșa | Actualizat: 26.03.2025 - 12:27
Momentul în care două avioane militare franceze s-au ciocnit în aer. Piloții s-au catapultat - Foto: Profimedia images
Momentul în care două avioane militare franceze s-au ciocnit în aer. Piloții s-au catapultat - Foto: Profimedia images

Un incident dramatic a avut loc marţi după-amiază, când două avioane militare de tip Alpha Jet s-au ciocnit în aer, în timp ce efectuau pregătiri pentru un show aerian în Franţa.

SHARE

Momentul șocant a fost surprins de mai mulţi martori aflaţi la sol, care urmăreau cu emoţie acrobaţiile aeriene ale piloţilor. 

Accidentul a avut loc în jurul orei 15:40, în apropierea Bazei Aeriene 113, situată în oraşul Saint-Dizier, în estul Franţei.

Momentul în care două avioane militare franceze s-au ciocnit în aer. Piloții s-au catapultat

Două dintre cele şapte avioane Alpha Jet, care participau la pregătirile pentru show, s-au ciocnit în aer.

De la sol, zeci de oameni au privit şocaţi cum acrobaţiile spectaculoase ale piloţilor s-au transformat într-o tragedie de nedescris.

Unul dintre avioane s-a prăbuşit peste o întreprindere din zonă, declanşând un incendiu. 

Citește și: VIDEO Accident aviatic în Canada. Un avion cu 80 de pasageri s-a răsturnat pe aeroportul din Toronto

Au fost mobilizate serviciile de urgență”, a declarat ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, pe platforma X, la scurt timp după accident. 

Pompierii au intervenit rapid, stingând flăcările înainte ca acestea să se răspândească. Autorităţile locale au precizat că nici o persoană civilă nu a fost rănită.

Citește și: VIDEO Accident aviatic în SUA. Un mort și 5 răniți. Aeronava aparținea solistului trupei Mötley Crüe

Piloții s-au salvat în ultimul moment

Din fericire, cei doi piloţi şi un pasager au reuşit să se catapulteze şi să se salveze înainte de prăbuşirea aeronavelor.

Oficialii din cadrul forţelor aeriene franceze au anunţat că aceştia au fost găsiţi „conștienți” şi, deşi au suferit răni, viaţa lor nu este în pericol.

Aeronavele implicate în incident sunt parte din formaţia de acrobaţie aeriană Patrouille de France, una dintre cele mai prestigioase echipe de acest tip din lume.

În urma accidentului, o parte din aeronava prăbuşită a lovit un siloz al unei întreprinderi de beton situate în apropierea Bazei Aeriene 113.

Acest incident vine după un accident similar petrecut în august 2024, când doi piloţi francezi au pierit în urma unei coliziuni între avioanele lor Rafale în estul Franţei.

Alpha Jet, un avion uşor bimotor, a fost folosit de forţele aeriene franceze pentru instruirea piloţilor ucraineni după invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te