VIDEO Nave britanice și norvegiene urmăresc fregata Amiral Gorșkov dotată cu rachete nucleare Zircon

DE Elena Andrei | Actualizat: 12.01.2023 - 21:08
Lansarea unei rachete Zircon/Foto: Profimedia Images

O navă de război a Marinei Regale urmărește mișcările unei fregate rusești înarmate cu rachete hipersonice Zircon catalogată de Putin "de neoprit" în timp ce se îndreaptă spre Marea Britanie.

SHARE

Marina Regală a emis o declarație în care spune că HMS Portland monitorizează nava de război rusă Amiral Gorșkov și petrolierul Kama care o însoțește, în timp ce navighează spre Marea Nordului.

Nava rusă este înarmată cu noile rachete Zircon cu capacitate nucleară, care se deplasează la viteze de aproape 7.000 de mile pe oră, precum și cu rachete Kalibr.

În timp ce nava de război rusească navighează spre Marea Britanie, imaginile publicate arată capacitățile navei atunci când a luat parte la o serie de exerciții militare cu lansarea unei rachete hipersonice Zircon.

Marina a publicat imagini cu HMS Portland urmărind navele rusești în Marea Nordului, ceea ce înseamnă că operațiunea este în desfășurare deja de câteva zile.

Nava Bergen a Gărzii de Coastă norvegiene urmărea deja nava de război rusă în timp ce aceasta naviga spre sud prin Marea Norvegiei, a precizat Marina.

Citește și

VIDEO Putin bagă în luptă cel mai mare mortier cu capacitate nucleară din lume: Tyulpan

VIDEO O cățelușă a învățat să comunice prin butoane. Acum cere medicamente, că e „mare tristă”

HMS Portland s-a alăturat apoi navelor în momentul în care acestea au intrat în Marea Nordului.

Nava Marinei Regale are la bord elicoptere Merlin, echipate cu "sonare, senzori și torpile de ultimă generație pentru operațiuni speciale", se arată în comunicatul Marinei.

Amiral Gorșkov a plecat săptămâna trecută din Severomorsk, în extremitatea nord-vestică a Rusiei, în prima sa misiune.

S-a anunțat că nava va participa la exerciții militare în Marea Mediterană, dar Moscova nu a dezvăluit calendarul sau ruta exactă a navei de război.

După ce a pornit în prima sa misiune săptămâna trecută, nava a efectuat imediat un test de lansare a rachetelor de ultimă generație Zircon cu capacitate nucleară în Marea Barenț, lovind o țintă aflată la 620 de mile distanță în Marea Albă, a afirmat Kremlinul.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te