VIDEO Peskov: „Tancurile britanice nu vor putea schimba situația de pe teren. Vor arde ca și restul”

DE Daniel Toșa | Actualizat: 16.01.2023 - 14:17

Livrările de echipamente militare mai avansate din partea Marii Britanii și a altor țări europene "nu vor putea schimba situația de pe teren" din Ucraina și nu vor face decât să "prelungească" ostilitățile, a declarat luni Kremlinul.

SHARE

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a adăugat că tancurile Challenger 2 pe care Marea Britanie intenționează să le trimită în Ucraina "vor arde ca și restul".

Downing Street a anunțat sâmbătă că intenționează să trimită 12 tancuri Challenger 2 și sisteme de artilerie suplimentare, ca parte a eforturilor de "intensificare" a sprijinului pentru Ucraina.

Întrebat despre decizia Marii Britanii, Peskov a declarat jurnaliștilor că livrările din partea națiunilor occidentale nu vor face decât "să aducă mai multe probleme statului ucrainean".

Citește și: „Răzbunătorii”, piloții mercenari care ar putea lupta pentru Ucraina pe avioane F-16

Potrivit lui Peskov, aceste țări se folosesc de Ucraina ca de un "instrument pentru a-și atinge obiectivele antirusești", potrivit CNN.

Citește și: VIDEO Ucrainenii distrug o întreagă unitate rusă Wagner cu o singură lovitură HIMARS în Soledar

Franța și Polonia s-au angajat să trimită în curând tancuri pentru ca armata ucraineană să le folosească în eforturile sale de a se proteja de Rusia. Finlanda ia în considerare, de asemenea, posibilitatea de a le urma exemplul.

Construit la sfârșitul anilor '90, tancul Challenger are peste 20 de ani, dar va fi cel mai modern tanc de care dispune Ucraina. Tancurile vor oferi Ucrainei o protecție mai bună și o putere de foc mai precisă.

Marea Britanie va începe în zilele următoare instruirea forțelor armate ucrainene pentru a utiliza tancurile și tunurile.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te