„În dimineața zilei de 3 august, membrii detașamentelor armate armene ilegale de pe teritoriul Azerbaidjanului, unde este desfășurat temporar contingentul rus de menținere a păcii, au fost supuși unui foc intens dinspre pozițiile armatei azere staționate în direcția regiunii Lachin", a comunicat ministerul.
Acțiunea de represalii a Azebaidjanului vine după ce un soldat azer a fost ucis „ca urmare a acțiunii teroriste și de sabotaj desfășurate de forțele armene ilegale în această dimineață”, se precizează în comunicat.
Coridorul Lachin
Partea azeră a denunțat la sfârșitul lunii iulie „acțiunile ilegale ale forțelor de menținere a păcii ruse în coridorul Lachin”.
Conform termenilor declarației tripartite din 10 noiembrie 2020, semnată de președinții Rusiei și Azerbaidjanului, precum și de prim-ministrul Armeniei, în termen de trei ani urma să fie construit un drum alternativ la coridorul Lachin, care să lege Armenia de partea din Karabah în care locuiește populația armeană.
După încheierea celui de-al doilea război din Karabah, acest teritoriu se află sub controlul forțelor de menținere a păcii ale Federației Ruse.
Baku a accelerat lucrările și a anunțat că noul drum va fi pus în funcțiune în această vară, iar apoi drumul strategic de la Lachin la Shusha și orașul Lachin va intra în sfârșit sub controlul Azerbaidjanului.
În acel moment, forțele ruse de menținere a păcii ar fi trebuit să se retragă și să fie redistribuite pentru a păzi noul drum.
Unul dintre obiectivele construirii unui drum alternativ este de a se asigura că acesta nu trece prin Lachin. Astfel, Azerbaidjanul ar fi putut îndepărta forțele de menținere a păcii ruse din oraș, acestea rămânând fără obiectiv.
Militarii ruși ar fi fost redistribuiți aproape de noul drum, ce îngusta zona de mișcare a forțelor de menținere a păcii, ulterior urmând să fie retrași complet din regiune.
Acțiuni ilegale ale forțelor ruse de „menținere a păcii”
Azerii au denunțat la sfârșitul lunii iulie acțiuni ilegale și de sabotaj ale forțelor de menținere a păcii ruse în coridorul Lachin, menite să întârzie lucrările la drum, dar și să înarmeze grupurile separatiste armene. Site-ul caliber.az a distribuit la 20 iulie imagini exclusive care arată cum personalul forțelor ruse de menținere a păcii din coridorul Lachin ajută la demontarea acoperișului unei clădiri rezidențiale din satul Garakakha, regiunea Lakin, ce urma să fie un punct de control.
„Operațiunea specială impertinentă a mardeiașilor de a decoperta clădirea a fost susținută de transportoare blindate BTR-82A din arsenalul rușilor", notează ziarul.
Un alt incident în care au fost implicate forțe de menținere a păcii rusești a avut loc la un punct de control din Agdam. Militarii azeri au oprit un convoi rusesc de menținere a păcii - un BTR-82A și trei camioane Ural care urmau ruta Askeran-Agdere (Mardakert) - pentru inspecție.
„În timpul inspecției, în compartimentul de marfă al unuia dintre vagoane au fost găsite cel puțin cinci puști de asalt Kalașnikov (AKM) care nu figurau în documentație”, se arată în raport.
Ministerul Apărării al Azerbaidjanului a comunicat că, în urma tuturor provocărilor, a luat măsuri „relevante” și a lansat o operațiune de contracarare după ce forțele armene au încercat să cucerească dealul Kirghgiz și să stabilească noi poziții de luptă.
„Ca urmare a măsurii de ripostă Răzbunare efectuate de unitățile armatei azere, vârful Kirkhgiz, precum și Saribaba de-a lungul crestei Karabakh din Caucazul Mic și o serie de alte înălțimi importante au fost luate sub control", a comunicat ministerul.
Relațiile dintre fostele republici sovietice Armenia și Azerbaidjan sunt tensionate din 1991, când armata armeană a ocupat Nagorno-Karabah, cunoscut și sub numele de Karabahul Superior, un teritoriu recunoscut la nivel internațional ca parte a Azerbaidjanului, plus șapte regiuni adiacente.
Cele mai recente confruntări au avut loc în septembrie 2020, în timpul cărora Azerbaidjanul a eliberat mai multe orașe și aproape 300 de așezări și sate care au fost ocupate de Armenia timp de aproape trei decenii.
Un acord mediat de Rusia a pus capăt la 44 de zile de conflict intens în noiembrie 2020. Moscova a trimis trupe de „menținere a păcii” în coridorul Lachin.