VIDEO Putin ne întoarce în Evul Mediu. Viața la lumina lumănării, în Cernăuți, secolul XXI

DE Remus Cernea | Actualizat: 13.12.2022 - 22:01

În toate relatările făcute din Ucraina pe parcursul celor două luni petrecute acolo în calitate de corespondent de război pentru Newsweek, am prezentat realitatea așa cum este ea și impresiile mele la contactul cu evenimente care sfâșie adânc istoria Europei în secolul XXI.

SHARE

Nu doar că am privit spre curgerea lucrurilor, dar am și experimentat direct ce înseamnă să stai sub bombardamente știind că în orice clipă poți fi atins de un obuz sau de o rachetă, ce înseamnă să mergi pe front unde moartea joacă zaruri cu viețile oamenilor, ce înseamnă să rămâi fără electricitate într-un hotel în care generatorul încearcă fără succes să mențină căldura, ce înseamnă să dormi, cu intermitențe, într-o noapte de iarnă îmbrăcat cu cele mai groase haine pe care le ai la dispoziție, dar simțind, în continuare, frigul copleșindu-ți visele... 

Citește și: „Afacerea țigareta” Odesa, implicând spioni ruși și chinezi, cu tentacule în România, destructurată

Relatările pe care le fac sunt realizate cu speranța de a menține deschis canalul de empatie necesar pentru a perpetua disponibilitatea noastră de a fi solidari cu țara vecină și de a ne implica, pe măsura posibilităților, în susținerea ucrainenilor, inclusiv a românilor din Ucraina, în lunile foarte grele de iarnă care vin. Frigul și zăpada sunt deja prezente, în timp ce accesul la energie electrică, la căldură, la apă ori la internet sunt tot mai rare și mai nesigure. 

În România putem să fim critici cu numeroase situații și e important să o facem, însă ce se petrece acum în Ucraina este ceva esențialmente diferit de toate neajunsurile cu care ne confruntăm în țară și pe care prin dezbateri publice, prin implicare civică și politică am avea o șansă să le atenuăm ori să le rezolvăm. Natura problemelor care lovesc acum Ucraina este complet diferită și nu stă la îndemâna oamenilor obișnuiți de a putea interveni altfel decât prin a găsi soluții parțiale care să dea o șansă supraviețuirii într-un viitor incert și întunecat, la propriu. 

Citește și: EXCLUSIV Schema prin care Guvernul oferă Armatei stadionul din Ghencea pentru uz personal

Stranietatea întregii situații este dată și de faptul că în Ucraina am trăit momente pe care cele mai inspirate distopii literare ori cinematografice se străduiesc să ni le prezinte în lumi în care coexistă cele mai avansate tehnologii cu cele mai dure privațiuni aduse de război și cu amenințarea constantă de a fi ucis în localități în care ruinele, exploziile și alarmele au devenit parte a realității cotidiene.

Acest clip este filmat la lumina unei lumânări primite de gazdele ospitaliere ale unui hotel și care nu mai știau cum să își ceară scuze pentru situația creată dar care nu era deloc din vina lor!  

Textul unui jurnalist de război

Sunt în Cernăuți unde am venit pentru a filma o serie de interviuri cu și despre românii din Ucraina. Dar iată că hotelul la care stau este lipsit de electricitate din cauza bombardamentelor lui Putin care au afectat sistemul energetic din Ucraina. Asta aduce Rusia lui Putin: Evul Mediu, ca mentalitate, ca brutalități comise și întoarcere la un mod de viață pe care noi l-am mai experimentat în România până în 1989, în perioada comunismului, în perioada lui Ceaușescu. 

Dar asta este încă o dovadă despre cât de sinistru este acest regim al lui Putin și despre cât de necesar este să susținem Ucraina pentru a învinge tirania lui Putin. Pentru că Putin compromite Rusia pentru încă 100 de ani! O izolează în fața comunității internaționale, o duce în sărăcie. Este limpede că va fi un impact extrem de dur asupra economiei rusești din cauza acestui război pornit de Putin în Ucraina. 

Iar asta va avea efecte asupra vieții cetățenilor ruși. Ucrainenii de fapt luptă și pentru ruși și pentru Rusia pentru a o elibera de un asemenea dictator care și-a dus țara la dezastru!

Remus Cernea este corespondentul Newsweek în Ucraina

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te