VIDEO „Regele lumii”. Ce semnifică mantia neagră cu care a fost îmbrăcat Messi de șeicul din Qatar

DE Daniel Toșa | Actualizat: 19.12.2022 - 09:55

La finalul unui meci incendiar, Argentina a cucerit cel de-al treilea titlu mondial din Istorie. De această dată Lionel Messi a fost încoronat „regele fotbalului mondial”.

SHARE

Messi a fost eroul, deoarece a marcat de două ori și a transformat penalty-ul în victoria dramatică la loviturile de departajare în fața Franței, după o remiză de 3-3 pe stadionul Lusail. Acesta a marcat un final de vis pentru cariera sa la Cupa Mondială, deoarece a adăugat singura onoare majoră care lipsea din CV-ul legendar.

La final, Leo Messi a fost cel care a primit trofeul, după care s-a dus să celebreze alături de colegii săi care îl așteptau deja pe podium.

Cu medalia la gât, Messi a fost ”premiat” și de șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, care l-a îmbrăcat cu o mantie de origine arabă, care simbolizează regalitatea.

Citește și: VIDEO Dezlănțuire în vestiarul Argentinei cu salturi în tomberon. Messi dansează cu 10 mil. $

Comentatorul BBC, Guy Mowbray a declarat că este "noaptea în care adevăratul rege al fotbalului este încoronat".

Este primul trofeu mondial câștigat de Lionel Messi cu Argentina, după finala pierdută la ediția din 2014.

Citește și: VIDEO Bucuria dezlănțuită la Buenos Aires în momentul când Argentina devine campioană mondială

După ce a anunțat că este ultimul meci pe care îl joacă la un Campionat Mondial, starul argentinian s-a bucurat alături de suporterii prezenți pe stadion și a făcut turul zonei în care se aflau fanii sud-americani. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te