"Urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenţie în astfel de situaţii din cadrul IGSU, în Turcia, ţara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută. Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autorităţile turce, precizând, totodată, că echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD Bucureşti (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forţelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfăşurarea acestei misiuni de sprijin", se arată într-un comunicat al executivului român.
Guvernul olandez a anunţat luni trimiterea în Turcia unei echipe de salvare pentru zone urbane, care include agenţi militari şi de poliţie, personal de prim ajutor şi pompieri, potrivit EFE. Ministrul de externe olandez Wopke Hoekstra, s-a declarat ''tulburat de vestea cutremurului devastator din Turcia şi Siria''.
😥Massive Earthquake Turkey pic.twitter.com/ZlrAQz7gwa
— Truthseeker (@Xx17965797N) February 6, 2023
Citește și: VIDEO Balonul spion al Chinei, doborât de un F22 Raptor, a survolat silozuri nucleare în SUA
Şi Italia a propus luni Turciei ajutorul Protecţiei civile. Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, ''informată de Departamentul Protecţiei Civile, urmăreşte îndeaproape situaţia, după seismul distrugător care a lovit Turcia, la graniţa cu Siria'', a informat biroul său într-un comunicat.
Şeful diplomaţiei italiene, Antonio Tajani, a anunţat pe Twitter că a discutat la telefon cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu pentru ''a-i transmite sprijinul Italiei şi a-i pune la dispoziţie (personalul de) protecţie civilă''.
Citește și: Rușii jefuiesc muzeele ucrainene, de la icoane, la tezaurele de aur scitice. „Ordin de la Kremlin”
Peste 500 de persoane și-au pierdut viața și alte aproximativ 3.000 au fost rănite în Turcia și Siria după ce un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni dimineața sudul Turciei.