VIDEO Salvare miraculoasă după ce o Tesla cu patru pasageri cade 76 de metri de pe un perete stâncos

DE Elena Andrei | Actualizat: 04.01.2023 - 21:07
Salvare miraculoasă după ce o Tesla sedan a plonjat de pe o stâncă/Foto: bbc
Salvare miraculoasă după ce o Tesla sedan a plonjat de pe o stâncă/Foto: bbc

Patru persoane - inclusiv doi copii de patru și nouă ani - au fost salvate după ce mașina în care se aflau a căzut peste 76 de metri pe stânci și s-a răsturnat de mai multe ori. Incidentul a avut loc într-o zonă stâncoasă, de coastă, numită Devil's Slide, la sud de San Francisco.

SHARE

Conform unei investigații inițiale, se crede că mașina - o Tesla sedan - nu era în modul de autoconducere, a declarat un purtător de cuvânt al California Highway Patrol pentru Associated Press.

Sedanul Tesla s-a prăbușit la peste 76,20 metri de pe autostradă și s-a izbit de un perete stâncos, răstârnându-se de câteva ori înainte de a ateriza, rezemată de stâncă, la câțiva metri de valuri, potrivit lui Brian Pottenger, șeful operațiunii de salvare a Coastside Fire Protection District.

Martorii au sunat la 112, iar echipajele sosite la fața locului au montat un sistem de frânghii de pe autostradă pentru a-i coborî pe pompieri pe stâncă, crezându-se inițial că nu mai poate fi nimeni în viață în mașina distrusă, a precizat șeful batalionului. 

Alți pompieri care supravegheau sedanul cu ajutorul unui binoclu au observat șocați mișcare - semn că cel puțin o persoană era încă în viață.

"Toți am fost șocați când am văzut mișcare pe parbrizul din față", a declarat Pottenger.

Echipajele i-au scos pe copii pe fereastra din spate și i-au ridicat pe peretele de stâncă într-un coș de salvare folosind sistemul de frânghii. Ei au fost transportați de urgență la spital cu o ambulanță cu leziuni musculo-scheletice.

"Erau mai mult speriați decât răniți", a declarat Pottenger.

Adulții au avut însă răni traumatice și au trebuit să fie ridicați de pe stâncă cu un elicopter.

Bărbatul care era la volan, în vârstă de 42 de ani, se află sub stare de arest.

Oficialii de la California Highway Patrol cred că mașina a plonjat intenționat de pe stâncă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te