VIDEO SCANDALOS Cancelarul Austriei: Copiii săraci să mănânce la Mc Donald's. E nesănătos și ieftin

DE Alex Darvari | Actualizat: 28.09.2023 - 20:56

Cancelarul Austriei Karl Nehammer a fost înregistrat pe ascuns în timp ce le cere copiilor săraci să mănânce de la Mc Donald's, unde e ifetin, chiar dacă mâncarea e nesănătoasă. El a acuzat femeile că nu muncesc cât trebuie și preferă munca part-time.

SHARE

Cancelarul Austriei Karl Nehammer a fost filmat pe ascuns în timp ce îi îndemna pe părinții săraci să își ducă copii la Mc Donald s pentru că mâncarea e ieftină, deși nu e sănătoasă. El este intrigat și de faptul că femeile nu vor să muncească mai mult și preferă munca part-time. El pare să condamne femeile care fac acest lucru.

Citește și: De ce nu ne vrea de fapt Austria în Schengen, nici în 2024. ”Nu mai e loc de menajamente”

O înregistrare video în care cancelarul Karl Nehammer (ÖVP) vorbește despre sărăcia copiilor și despre femeile care lucrează cu jumătate de normă face furori. 

VIDEO SCANDALOS Cancelarul Austriei: Copiii săraci să mănânce la Mc Donald's. E nesănătos și ieftin

În înregistrarea, care a apărut miercuri seară pe rețelele de socializare, liderul ÖVP vorbește despre ceea ce contrazice afirmația că oamenii au în prezent mai puțini bani, dar nu sunt văzuți sau auziți.

ÖVP confirmă declarațiile cancelarului: înregistrarea video a fost realizată la un eveniment al funcționarilor din Hallein, în Salzburg, dar a fost editată. 

Citește și: Austria, noi cifre ca să țină România afară din Schengen: 115.000 minori au cerut azil. Adevărul?

În ea, Nehammer spune că a avut o discuție cu oameni de stânga despre cum se face că în Austria oamenii au din ce în ce mai puțini bani, "de ce nu scade rata muncii part-time? Nici măcar în rândul femeilor care nu au obligații de îngrijire? Dacă am prea puțini bani, mă duc mai mult la muncă", spune cancelarul în videoclip.

În același mod, se spune că sunt copii care nu beneficiază nici măcar de o masă caldă, continuă Nehammer. 

"Cum rămâne cu părinții? Cum adică există copii care nu primesc o masă caldă în Austria? Știți care este cea mai ieftină masă caldă din Austria? Nu e sănătoasă, dar e ieftină: un hamburger de la McDonald's". Nehammer face calculele: un hamburger ar costa 1,40 euro, iar cu cartofi prăjiți ar fi 3,50 euro. 

Cancelarul continuă să își suțină poziția care este împotriva oferirii unei mese calde cu argumente "Asta înseamnă că fiecare părinte trebuie să își înregistreze copilul, facem tabele de calorii, ne uităm la câtă mâncare primește copilul, cum este hrănit? Și atunci suntem în RDG. Așa arată lumea de stânga", încheie cancelarul acest subiect.

Mai târziu, Nehammer vorbește despre munca cu jumătate de normă, spunând că aceasta a fost introdusă atunci când existau prea puține locuri de muncă. Acum există 200.000 de locuri de muncă vacante.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te