„Regimentul 109 al așa-numitei RPD (Republica Populară Donețk) s-a retras de pe pozițiile sale din regiunea Herson. Elita rusească aeropurtată, care îi susținea, a fugit de pe câmpul de luptă”, a comunicat Grupul Operațional Kahovka, potrivit pravda.com.ua.
Grupul operațional a publicat și o înregistrare video în care un soldat rus disperat spune că forțele ucrainene au străpuns prima linie de apărare din regiunea Herson.
Totodată, Serhi Haidai, șeful Administrației militare din regiunea Lugansk, a declarat că explozii puternice au zguduit o bază militară rusă din orașul Svatove, ocupat de Rusia, din regiunea Lugansk.
Citește și
VIDEO Sistemul VAMPIRE donat de SUA transformă camionetele ucrainene în lansatoare letale de rachete
VIDEO Rachete trase non-stop de lansatoarele HIMARS oferite Ucrainei de SUA. Armata rusă, în derivă
„S-a întâmplat noaptea, de data aceasta în Svatove. Rușii aveau o bază militară]acolo. Aproape toate trupele lor părăsiseră deja Svatove, lăsând în urmă doar poliția din teritoriile ocupate temporar din Donețk și regiunea Lugansk”, a scris Haidai pe Facebook.
Haidai nu a putut încă să raporteze pierderile suferite de forțele inamice în urma exploziilor.