Manifestanţii au defilat pentru al patrulea weekend consecutiv la apelul partidelor de stânga şi al sindicatelor în special împotriva preşedintelui de dreapta, vizat de o anchetă pentru că ar fi închis ochii cu privire la delapidarea unor fonduri publice în achiziţionarea de vaccinuri.
Citește și: Biden reafirmă angajamentul față de Afganistan, iar talibanii au decapitat un „colaborator”
La Rio de Janeiro, mii de persoane îmbrăcate în roşu şi purtând mască au defilat sub sloganuri ca "Afară criminalul corupt".
Organizatorii au lansat apeluri la manifestaţii în întreaga ţară "pentru a apăra democraţia, viaţa brazilienilor şi pentru a-l alunga afară pe Bolsonaro".
La Rio de Janeiro ca şi în alte părţi, manifestanţii au denunţat întârzierile în demararea campaniei de vaccinare din Brazilia, şomajul masiv şi au reclamat mai multe ajutoare pentru categoriile sărace confruntate cu pandemia.
Citește și: VIDEO Cum îl protejează interlopul Vali Nebunu pe Fulgy: Să-i trageți frâna de mână!
Presa braziliană a raportat în cursul după-amiezii manifestaţii în 20 din cele 26 de state braziliene.
Ato bonito e pulsante em Belo Horizonte contra o governo da morte. A pressão dos mineiros e do restante do país vai derrubar Bolsonaro. #24JForaBolsonaro
— Gleisi Hoffmann (@gleisi) July 24, 2021
🎥 Gabriel Lopo pic.twitter.com/A2dRqhEHsc
Jair Bolsonaro se confruntă cu cel mai grav moment al mandatului său de preşedinte, început în 2019. Cota sa de aprobare a scăzut la 24%, iar sondajele sugerează că ar pierde prezidenţialele din octombrie 2022 în faţa predecesorului său de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, a cărui formaţiune, Partidul Muncitorilor, a susţinut manifestaţiile de sâmbătă, conform Agerpres.