Națiunile Europei Centrale ar trebui să se unească pentru a conserva rădăcinile lor creștine în condițiile în care statele europene occidentale fac „experimente cu familiile formate din persoane de același sex, imigrația și ateismul”, a declarat joi premierul Viktor Orban, într-un discurs preluat de Reuters.
„Europa de Vest a abandonat Europa creștină. În schimb, experimentează cu un univers lipsit de Dumnezeu, familiile LGBT, migrația și societățile deschise”, a mai susținut Orban, în discursul său.
Monumentul este lung de 100 de metri și lat de 4 metri, reprezentând o sculptură în granit, pe una dintre străzile aflate în apropierea Palatului Parlamentului, potrivit Hotnews.
Premierul a mai spus că monumentul este un apel la națiunile Europei Centrale de a-și întări alianța și de urma stindardul Poloniei ( stat care, din 2015, sub guvernarea partidului Lege și Justiție, a impus o serie de măsuri conservatoare și a avut în centrul strategiei sale electorale o platformă anti-LGBT. Varșovia a impus însă și controversate măsuri privind justiția care i-au atras sancțiuni din partea Comisie Europene, acesta fiind și cazul Ungariei- n.red).
În Ungaria, grupurile pentru drepturile omului au atras și ele atenția asupra faptului că ostilitatea față de comunitatea LGBT este în creștere din 2018, când Orban a obținut al treilea mandat de premier.
Victor Orban, personal, a evitat să critice deschis comunitatea sau familiile formate din persoane de același sex, însă președintele Parlamentului, un vechi aliat al acestuia, a pus semnul egalității între adopțiile făcute de cuplurile de homosexuali și pedofilie.
Săptămâna trecută, două steaguri curcubeu (simbolul comunității LGBT) au fost date jos de pe două clădiri în Budapesta, ceea ce a stârnit reacția Ambasadei SUA care a avertizat că ”grupările neo-naziste nu trebuie tolerate”.