Anchetatorii Departamentului de Investigații din cadrul Ministerului de Interne rus l-au pus sub acuzare în absență pe fostul președinte al Partidului Democrat din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc și democratul Constantin Țuțu, în comiterea unei infracțiuni în conformitate cu alineatele 1 și 2 ale articolului 210 din Codul penal.
Astfel, Plahotniuc este învinuit pe 28 de capete de acuzare, de contrabandă și vânzarea ilegală de stupefiante, potrivit unimedia.info.
Potrivit anchetei, suspecții au creat un canal de contrabandă deosebit de mare prin mai multe state. Este vorba de contrabandă cu hașiș din Africa de Nord, care trecea prin mai multe țări UE către statele CSI și comercializarea lor ilegală.
Această organizație criminală ar fi fost creată în perioada iunie-august 2012 și condusă de Oleg Pruteanu și alte persoane din Republica Moldova și Regatul Spaniei.
Potrivit reprezentaților Ministerului Afacerilor Interne rus, Constantin Țuțu realiza controlul asupra sindicatului de droguri, la indicațiile lui Plahotniuc. Ancheta, care a fost desfășurată și cu ajutorul organelor de drept din RM, a identificat cel puțin 60 participanți.