Vladimir Putin consideră că retragerea SUA din Afganistan a fost „pripită”

DE Edi Neagu | 16.09.2021 - 11:22
Liderul de la Kremlin critică retragerea americană. FOTO: Facebook
Liderul de la Kremlin critică retragerea americană. FOTO: Facebook

Președintele rus a comentat retragerea trupelor americane, de luna trecută, și a ajuns la concluzia că situația din Afganistan a devenit periculoasă.

SHARE

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat drept "cel puţin pripită" retragerea trupelor coaliţiei occidentale din Afganistan, atrăgând atenţia asupra ameninţărilor apărute în regiune din cauza acestei retrageri, informează TASS.

Luând cuvântul online în cadrul summitului Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), Vladimir Putin a subliniat că situaţia din zona de răspundere a OTSC şi la frontierele externe ale ţărilor sale membre "este nu doar instabilă, ci şi comportă noi şi cu adevărat stringente provocări şi riscuri pentru securitatea" statelor membre.

CITEȘTE ȘI: Cât a durat valul patru al pandemiei: Grecia- 62 de zile, Italia – 60, Franța – 48, Spania - 31

"Imediat după retragerea, eufemistic vorbind, pripită a trupelor SUA şi aliaţilor lor din Afganistan şi instalarea la putere a mişcării talibane, am făcut, în timpul unui summit extraordinar al OTSC, schimb de opinii în legătură cu pericolele legate de situaţia radical schimbată din această ţară. Toţi am susţinut atunci concluzia conform căreia, în condiţiile actuale, este mai necesară ca oricând o strânsă coordonare şi coeziune a statelor membre ale OTSC", a declarat Putin.

El a amintit că ţările "au convenit că trebuie să fie pregătite în orice clipă să activeze pe deplin potenţialul de apărare şi politic al OTSC, pentru asigurarea securităţii, menţinerii păcii şi stabilităţii" în statele organizaţiei.

CITEȘTE ȘI: FOTO Lourdes, fiica cea mare a Madonnei, cu păr la subraț și rochie Moschino la gala Met 2021

Membrele din Asia Centrală ale OTSC, în special Uzbekistan şi Tadjikistan, care se învecinează cu Afganistanul şi care s-au confruntat cu atacuri jihadiste în anii 1990 şi 2000, exprimă temeri după revenirea talibanilor la putere.

Moscova, care consideră Asia Centrală ca făcând parte din zona sa de influenţă şi dispune de baze militare în regiune, se teme de eventuale incursiuni ale jihadiştilor afgani, inclusiv "combatanţi deghizaţi în refugiaţi" pe teritoriul rus, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te