Zelenski nu mai are răbdare! Cere un „rezultat” în decembrie cu privire la aderarea Ucrainei la UE

DE Alin Crișan | Actualizat: 21.11.2023 - 20:08
Zelenski nu mai are răbdare! Cere un „rezultat” în decembrie cu privire la aderarea Ucrainei la UE - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ
Zelenski nu mai are răbdare! Cere un „rezultat” în decembrie cu privire la aderarea Ucrainei la UE - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Zelenski a declarat că doreşte un "rezultat" la summitul UE din decembrie, care va decide dacă Ucraina este sau nu pregătită să deschidă negocierile de aderare cu UE.

SHARE

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi la Kiev că doreşte un "rezultat" la summitul UE din decembrie, care va decide dacă Ucraina este sau nu pregătită să deschidă negocierile de aderare cu UE.

Zelenski nu mai are răbdare! Cere un „rezultat” în decembrie cu privire la aderarea Ucrainei la UE

La următorul summit european din "decembrie, ne aşteptăm la un rezultat, o decizie politică de a începe negocierile de aderare", a declarat Zelenski la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

"Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a-mi convinge colegii că avem nevoie de o decizie în decembrie", a răspuns Charles Michel, care nu a ascuns însă faptul că următorul summit va fi "dificil".

Citește și: Zelenski, despre bucățile de dronă căzute în România: „Consecințele sunt resimțite peste tot”

Comisia Europeană a anunţat la începutul lunii noiembrie că Ucraina ar putea începe acum negocierile de aderare cu UE, însă decizia le revine celor 27 de state membre, care urmează să discute această chestiune la summitul UE de la jumătatea lunii decembrie.

Volodimir Zelenski a declarat în legătură cu acest subiect că le-a cerut celor 27 de membri să fie "concreţi şi precişi" şi să analizeze toate progresele înregistrate deja de ţara sa pe drumul spre aderarea la UE.

Comisia Europeană a estimat că peste 90% din condiţiile stabilite pentru a începe negocierile au fost deja realizate. UE a cerut Ucrainei anumite reforme, mai ales în ceea ce priveşte statul de drept, lupta împotriva corupţiei şi puterea oligarhilor.

"Am făcut tot ce ne-a stat în puteri, iar restul va fi de asemenea făcut", a spus Zelenski, subliniind că parlamentul a votat pentru reforme în conformitate cu cerinţele UE şi că ţara sa va îndeplini "condiţiile" care au fost stabilite.

Cei 27 vor trebui să evalueze cererea unei "ţări aflate în război", a subliniat el, adăugând că un răspuns pozitiv din partea UE i-ar ajuta pe ucraineni să creadă că "justiţia există".

Citește și: Iohannis și Zelenski cer Guvernelor să rezolve distincția dintre limba română și moldovenească

Uniunea Europeană are "o datorie morală" şi este "responsabilitatea sa strategică" să ofere un răspuns pozitiv Ucrainei, a răspuns Charles Michel.

Acceptând Ucraina şi Republica Moldova, care a primit undă verde din partea Comisiei în acelaşi timp cu Kievul, UE face o "investiţie strategică pentru pace", a mai spus Charles Michel.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te