Procesul s-a terminat în luna decembrie, iar judecătorii au amânat de mai multe ori pronunţarea sentinţei, ultima oară fiind pe 3 martie.
Pedepsele sunt cuprinse între trei şi aproape treisprezece ani şi au fost stabilite pe fond de Tribunalul Bucureşti. Curtea de Apel va hotărî, după caz, dacă menţine, majorează sau reduce aceste pedepse.
Patronii clubului şi proprietara firmei care a adus artificiile au primit cei mai mulţi ani de închisoare.
Citește și: FOTO Miliardarul Shamalov a înșelat-o pe fata lui Putin care îi era soție. L-a costat 500 milioane $
Tribunalul București a decis următoare condamnări:
Cristian Popescu-Piedone - 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv
Citește și: Președintele american, Joe Biden, se declară „gata” să facă o vizită la Kiev
Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare
Pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani
Cristian Niţă, director al firmei de artificii - 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare
George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare
Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie - 8 ani de închisoare
Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani
Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii