Andrei Baciu, preşedintele CNAS, şi-a dat demisia din funcţie, după ce a fost citat la DNA în dosarul vaccinurilor anti-Covid.
Declarația de avere a lui Baciu arată că este foarte avut, deși are doar 37 de ani.
Chemat la DNA, șeful CNAS Andrei Baciu a economisit 800.000 €, deși câștigă 2.000 €/lună
Andrei Baciu are în conturi în jur de 400.000 de dolari și are alți peste 400.000$ în diverse plasamentre. Are 3 apartamente și o casă.
El a câștigat, anul trecut, 2.000 de euro, iar soția sa a câștigat 3.500 euro pe lună.
CV-ul lui Baciu este destul de subțire. Din 2021 a fost secretar de stat la Ministerul Sănătății. Este medic specialist în chirurgie și a fost în Consiliul de Administrație al spitalului Obregia. Și-a întrerupt doctoratul.
A demisionat
Andrei Baciu, preşedintele CNAS, şi-a dat demisia din funcţie şi spune că este o demisia de onoare, după izbucnirea scandalului şi Dosarului Vaccinurilor, în care sunt implicaţi alţi trei politicieni.
Ce a scris Baciu pe FB
"Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis și cu credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității.
Citeşte şi: Ioana Mihăilă, Vlad Voiculescu și Florin Cîțu, urmăriți penal în dosarul vaccinurilor anti-COVID
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală”.