Lukoil își continuă nestingherită activitatea în România unde operează 310 de benzinării. Cu profitul Lukoil de anul trecut, Vladimir Putin - care controlează compania - ar putea să își cumpere peste 1.560 de drone de atac iraniene pe care le folosește contra Ucrainei.
Pe 29 decembrie 2023, Putin a lansat un atac necruțător asupra Ucrainei. A cheltuit 1,3 miliarde de dolari în doar câteva ore.
Cu profitul Lukoil din România, Putin și-ar putea lua 1.600 de drone cu care să atace Ucraina
De unde aceste sume uriașe de bani? O firmă care alimentează războiul lui Putin este Lukoil. Compania petrolieră rusă Lukoil (LKOH.MM), a înregistrat un profit net în conformitate cu standardele contabile rusești (RAS) de 104,3 miliarde de ruble (1,3 miliarde de dolari) în primul trimestru din 2023 potrivit Reuters.
Profitul, în 2022, a fost 8 miliarde de euro. Detalii AICI
În România, profitul Lukoil a fost 235.000.000 de lei, adică 47.000.000 euro. Detalii AICI
Newsweek a scris că, în atacul din 29 decembrie, Rusia a folosit o vastă gamă de rachete și de drone. A folosit 36 de drone iraniene Shahed-136/131 în atac, fiecare dintre acestea costând în jur de 20 de mii până la 50 de mii de dolari. La un preț mediu de 30.000 euro, ar rezulta că Putin și-ar putea lua 1.560 de drone iraniene din profitul Lukoil făcut în România.
Citește și: Rusia a cheltuit 1.300.000.000$ în cel mai crud atac asupra Ucrainei. O rachetă a costat 10.000.000$
Lukoil a trecut printr-un uriaș scandal după ce președintele companiei a murit ciudat și suspect.
Preşedintele Lukoil, a doua mare companie petrolieră din Rusia, a murit „subit”. Vladimir Nekrasov avea 66 de ani. Predecesorul său a decedat în urmă cu puţin peste un an, după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova.
Citește și: Preşedintele Lukoil, a doua mare companie petrolieră din Rusia, a murit „subit”. Avea 66 de ani
Moscova și Putin controlează compania petrolieră, șefii Lukoil fiind adesea chemați la ordine de președintele Rusiei.
Ruters a scris că, în plin război cu Ucraina, Rusia a vrut să răscumpere acțiunile la Lukoil pe care nu le deținea.
Și-au luat compania înapoi.
Compania petrolieră rusă Lukoil (LKOH.MM), deschide o nouă filă, cere autorităților ruse permisiunea de a răscumpăra până la 25% din acțiunile sale de la investitori străini cu un discount de cel puțin 50%, a anunțat agenția de presă Interfax, citând surse.
Acțiunile Lukoil au crescut cu peste 6% la aflarea veștii la un maxim al ultimelor 18 luni - un nivel care nu a mai fost atins de la începutul conflictului cu Ucraina.
Grupul intenționează să plătească răscumpărarea folosind conturile sale din străinătate, au declarat sursele citate, ceea ce i-ar putea spori șansele de a obține aprobarea autorităților, deoarece astfel ar evita adăugarea de presiune asupra unei monede fragile, rubla, a scris Reuters pe 22 august 2023.
Un sfert din capitalul social al Lukoil costă aproximativ 11,7 miliarde de dolari.
Lukoil, pionul lui Putin în România?
Newsweek România a scris, în repetate rînduri, despre apatia statului român în relația cu firmele rusești, inclusiv cu Lukoil, înainte și după începerea războiului din Ucraina.
În august 2022, ANAF a răspuns Newsweek România că nu au informații care să ducă la o asemenea decizie: “Referitor la faptul dacă există sau nu perspectiva naționalizării temporare a activelor (n.r. deținute de oligarhii ruși sau companiile rusești supuse sancțiunilor UE), vă comunicăm că la nivelul ANAF nu sunt disponibile astfel de informații”, afirmă reprezentanții ANAF pentru Newsweek România.
Citește și: EXCLUSIV Companiile cu acționar rusesc au scăpat de sancțiunile Fiscului român
Newsweek a scris încă de la primul număr al său despre afacerile dubioase ale Lukoil în România.
Citește și: Pionii lui Putin. Lukoil, greu de scos din România