Fiul lui Dragnea își șterge urmele către insula Belina

DE Cătălin Prisacariu | Actualizat: 09.05.2018 - 14:24
Ștefan Valentin Dragnea (stânga) Foto: Inquam Photos
Ștefan Valentin Dragnea (stânga) Foto: Inquam Photos

Trident 51 SRL, una dintre firmele deținute de către juniorul șefului PSD, a fost dizolvată și lichidată acum nici o lună. Astfel, Dragnea își șterge urmele către cesionarea în interes propriu a insulei Belina, respectiv a brațului Pavel.

SHARE

Conform "Monitorului oficial", "eutanasierea" firmei s-a decis la mijlocul lunii aprilie a.c.: "La ședința din 13.04.2018, de la sediul societății, participă cei doi asociați: DRAGNE ILIE LIVIU, domiciliat în Bucuresti, (...) și DRAGNEA VALENTIN ȘTEFAN, domiciliat în Alexandria, (...) asociați care reprezintă întreg capitalul social de 500 lei (...). 

Luând act de întrunirea valabilă a adunării generale și în urma dezbaterilor, adoptă în unanimitate următoarea hotărâre: 1. Dizolvarea și lichidarea simultană a societății, fără numire de lichidator (...), neexistând active mobile sau imobile.

Societatea nu are datorii și nici creanțe către buget sau alți terți, activele în numerar ale societății revenind integral asociaților, conform aportului la capitalul social, respectiv: - DRAGNE ILIE LIVIU deține 10% din capitalul social (...) și - DRAGNEA VALENTIN ȘTEFAN deține 90% din capitalul social (...). 

Se asigură de către asociați stingerea pasivului. 2. Declarăm că suntem de acord cu stingerea datoriilor pe care societatea le are față de noi, drept pentru care renunțăm la sumele care reies din Bilanțul de lichidare al societății. (...)"



De la Teldrum la Trident 51 SRL și înapoi

Trident 51 SRL nu este o firmă oarecare din portofoliul familiei Dragnea. Conform unui articol al Hotnews din iunie 2017, "Tel Drum, firma care a închiriat de la CJ Teleorman în 2014 lacul Belina și brațul Pavel, a cesionat (cedat) mai departe proprietatea după numai trei luni către o terță firmă. 

Numai că numele firmei a rămas din 2014 până azi un secret bine păzit. HotNews.ro a obținut între timp documente care probează cum micul paradis la Dunăre a ajuns de la Teldrum la o firmă controlată astăzi de Ștefan Valentin Dragnea. 

În urmă cu trei ani, fiul liderului PSD încă nu figura în acționariat. Firma a renunțat la cesiune în februarie 2017, cam pe când începeau protestele, astfel că micul paradis s-a întors la Tel Drum."

Belina, insulă penală la DNA

Trecerea insulei Belina în administrarea județului Teleorman a dus la deschiderea unui dosar penal la DNA cu consecințe drastice pentru apropiații lui Liviu Dragnea. Sevil Shhaideh, de exemplu, și-a pierdut funcția de ministru în urma acuzelor aduse de către DNA. Shhaideh, însă, nu a lucrat singură.

"Ionela Stoian (fostă Vasile), funcționarul din Ministerul Dezvoltării fără de care insula Belina și brațul de Dunăre Sf. Pavel nu ar fi putut fi subtilizate de gruparea lui Dragnea, a fost recompensată de Liviu din Teleorman. (...) În perioada 2013 – 2016, în patru ani, s-au adunat, așadar, 173.000 de lei, peste 3.000 de lei pe lună în plus față de veniturile din 2012." (sursa: Prisăcariu.ro)

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te