În mandatul 2020–2024 al primarului Nicușor Dan, s-au făcut unele progrese – record istoric de conducte înlocuite într-un an, comunicate optimiste pe Facebook – dar realitatea din teren rămâne sumbră.
O radiografie critică a termoficării bucureștene ne arată un contrast dureros: rețeaua noastră e un colos cu picioare de lut, peticit în pripă, pe când la Budapesta, Varșovia, Praga, Bratislava sau Sofia autoritățile au demonstrat că se poate și altfel. Rezultatul? Bucureștenii tremură de frig la propriu, iar administrația locală încă ne „încălzește” doar cu promisiuni.
Mandatul 2020–2024: Căldură în declarații, frig în apartamente
La preluarea mandatului în toamna lui 2020, Nicușor Dan moștenea un dezastru: 80% din rețeaua primară de termoficare a Capitalei era uzată și trebuia schimbată urgent. Vorbim de circa 950 km de conducte principale, din care ~760 km necesitau înlocuire pentru a evita defecțiunile constante.
Ritmul din anii precedenți fusese însă de melc: în perioada administrației anterioare (Gabriela Firea), s-au schimbat în medie doar vreo 10–16 km pe an. Nicușor Dan a reușit să accelereze lucrările – de la 18 km în 2020 la 29 km în 2021, 32 km în 2022, 50 km în 2023 și 73 km în 2024 – astfel încât, pe parcursul mandatului său, totalul atinge aproximativ 180 km de conducte primare înlocuite.
Primăria Capitalei se laudă că este cea mai mare performanță din istoria modernizării rețelei.
Numai că procentual, suntem încă departe de „căldura civilizației”. Ce înseamnă 180 km raportat la necesar? Doar cam 18% din rețeaua principală – adică s-a făcut abia o cincime din drum. Restul de peste 700 km de țevi bătrâne zac în subteran ca o bombă cu ceas. Iar consecințele se văd și se simt: în București, iarna trecută s-au pierdut în rețea 1.800 de tone de apă fierbinte pe oră, peste 43.000 de tone pe zi, suficient cât să încălzească 120 de blocuri cu zece etaje în fiecare zi.
Pierderile de căldură au ajuns la aproape 40% din energia termică introdusă în conducte – o risipă uriașă, de neimaginat într-o țară UE în 2025. Pentru comparație, un fost director al companiei de termoficare din Sofia spune că la asemenea pierderi (40%) autoritățile de reglementare nici n-ar permite funcționarea sistemului (în Sofia pierderile sunt pe la 24%, considerat deja mult).
Pe lângă risipă, avalanșa de avarii face viața bucureștenilor un calvar hibernal. Rețeaua cedează pe bandă rulantă: conducte care explodează sub presiune, străzi inundate de apă fierbinte, calorifere reci zile întregi. Doar pe circuitul principal s-au remediat 2.241 de avarii în anul 2022 – adică șase avarii pe zi numai pe magistrale!
Dacă includem și conductele secundare din cartiere, ajungem la zeci de incidente zilnic, după cum arată harta roșie a Termoenergetica. Bucureștiul a ajuns de râsul-plânsul statisticilor: 9 din 10 cartiere cele mai afectate de avarii termice din toată țara sunt în Capitală. Iar oamenii, pe bună dreptate, sunt revoltați. „Am îndurat frigul iarna trecută, dar am plătit facturi uriașe”, spune unul dintre miile de bucureșteni care decontează incompetența administrativă. Cinic, chiar directorul ELCEN (producătorul de energie termică) recunoștea recent că ne-am rugat la Dumnezeu să fie iernile blânde, altfel sistemul ar fi colapsat de mult.
Între timp, Primăria Capitalei ne asigură că totul este sub control și că „iarna viitoare va fi mai bine”. S-au deschis 23 de șantiere simultan, majoritatea finanțate din fonduri europene, iar Nicușor Dan se felicită că a reabilitat 184 km de conducte în 2020–2024.
Da, este un progres față de indolența trecută, însă realitatea nu iartă: bucureștenii tot cu robinetul de apă caldă șuierând a gol și caloriferele abia pâlpâind de călduțe au rămas. Indignarea publicului este perfect îndreptățită, mai ales când privim peste gard la alții. Cum au reușit capitalele vecine să evite dezastrul și ce au ele pe țeavă în timp ce noi avem aer?
Termoficarea în marile capitale vecine: lecții de eficiență
Budapesta: Investiții constante și pierderi minime
În Budapesta, rețeaua centralizată de termoficare (operată de compania municipală Főtáv) nu ajunge în situații apocaliptice ca la noi. Ungurii au început modernizarea încă din anii 2010 și au menținut un program constant de înlocuire a vechilor conducte cu unele preizolate.
Rezultatele se văd: pierderile de căldură pe rețelele de termoficare din Ungaria sunt în medie de doar 12-13% – de trei ori mai mici decât la București. În Budapesta există încă porțiuni vechi în canalizări (rețele „de canal” clasice), dar acestea sunt treptat înlocuite cu conducte moderne, cu izolație performantă și senzori pentru monitorizare.
Főtáv a implementat încă din 2012 un sistem de telecontrol al punctelor termice, detectând din timp problemele, ceea ce a redus mult avariile.
Deși nu avem la dispoziție cifre exacte privind kilometrii de conductă înlocuiți între 2020–2024 în Budapesta, știm că guvernul ungar a lansat un program major de modernizare a sistemelor de termoficare, sprijinit și din Fondul de Modernizare al UE.
Practic, Budapesta și alte orașe maghiare vor beneficia în perioada 2024–2026 de finanțare consistentă (peste 100 milioane euro) pentru reabilitarea rețelelor și reducerea pierderilor. Tehnologiile folosite sunt cele de ultimă generație: conducte preizolate cu detectarea scurgerilor, pompe de căldură industriale, ba chiar integrarea energiei geotermale.
Ungaria mizează serios pe apa fierbinte din subteran: orașul Szeged (nu departe de Budapesta) a devenit un model european, înlocuind masiv gazul rusesc cu energie geotermală pentru termoficare.
Pentru bucureșteanul de rând, poate că Budapesta pare de pe altă planetă când vine vorba de termoficare. Dar merită notat că nici acolo lucrurile nu sunt perfecte: și Budapesta are țevi vechi care cedează ocazional, iar costurile energiei sunt o povară.
Diferența este că autoritățile maghiare chiar au făcut ceva concret. Au atras fonduri (chiar dacă relația lor cu UE e tensionată pe alte subiecte), au planuri clare de tranziție la resurse regenerabile și au menținut pierderile tehnice la un nivel civilizat. În loc de mii de blocuri în frig, Budapesta a reușit să ofere populației un sistem mai fiabil, unde o avarie majoră devine știre rară, nu rutină zilnică.
Varșovia: Cea mai mare rețea din Europa, privatizată cu bune și rele
Capitala Poloniei operează probabil cea mai extinsă rețea de termoficare din Europa, întinsă pe peste 1.700 km de conducte care acoperă 80% din oraș.
În anii 2010, municipalitatea a luat o decizie radicală: a vândut rețeaua către un investitor privat (gigantul francez Veolia), sperând că acesta va aduce eficiență și fonduri de modernizare. În parte, a funcționat – prețurile au rămas relativ scăzute și s-au făcut investiții în cogenerare (90% din energia termică a Varșoviei vine de la centrale în cogenerare, eficiente și mai puțin poluante). Pierderile de energie în rețeaua varșoviană sunt semnificativ mai mici decât la București, iar sistemul livrează căldură în mod fiabil la sute de mii de apartamente.
Totuși, privatizarea nu a fost panaceul universal. În ianuarie 2021, în mijlocul unei ierni grele, Varșovia a suferit mai multe avarii simultane: conducte vechi au cedat în cartiere diferite, lăsând aproape 100 de clădiri fără căldură. Politicienii au dat vina pe „administrarea deficitară” a rețelei de către compania privată, acuzând că, după cumpărarea din 2011, noul proprietar n-a investit suficient în înnoirea conductelor.
Scandalul a atins asemenea proporții încât guvernul polonez a luat în calcul investigarea privatizării și chiar răscumpărarea rețelei.
Vice-ministrul mediului de la acea vreme tuna la TV: „Dacă avem o țeavă, se mai sparge... Dar când se sparg atâtea, e clar că ceva e putred”
Autoritățile locale din Varșovia au contraargumentat însă că au modernizat constant sistemul în ultimii ani, chiar sub management privat. De pildă, multe porțiuni de rețea de termoficare au fost convertite de la abur la apă fierbinte (tehnologie mai eficientă și mai puțin stresantă pentru țevi), s-au automatizat punctele termice, iar Veolia a demarat un program de înlocuire a conductelor critice.
Mai mult, Polonia și-a propus prin Planul Național de Redresare și Reziliență să modernizeze circa 115 km de rețele de distribuție a căldurii în întreaga țară – o parte semnificativă probabil în Varșovia, dat fiind că e sistemul central nervos al termoficării poloneze.
Astăzi, varșovienii se bucură de un sistem care, deși nu perfect, livrează în general ceea ce promite. Avarii apar, dar rar lasă cartiere întregi în frig prelungit. Pierderile de căldură sunt sub control (în jur de 15-20%, conform estimărilor din industrie), iar investițiile continuă, fie și din considerente de mediu – Varșovia trebuie să renunțe la cărbunele din centrale și să treacă la gaze, biomasă și deșeuri, ceea ce va aduce și fonduri noi.
Diferența față de București? În loc să se dezbată etern cui aparține vina (fostei administrații, actualei, guvernului sau investitorului privat), la Varșovia se trece la treabă. Iar cetățeanul, deși critic, nu ajunge să folosească aragazul pe post de calorifer la scară largă.
Praga: Rețea modernizată și tranziție verde
Praga, un oraș de dimensiuni mai mici (1.3 milioane locuitori), operează un sistem de termoficare robust, administrat în prezent tot de Veolia. Rețeaua pragheză numără peste 650 km de conducte care alimentează aproximativ 235.000 de gospodării – cam două treimi din oraș, restul folosind surse individuale.
Ce a făcut Praga diferit? În primul rând, a investit devreme în modernizare: încă din anii ’90 și 2000 s-au pompat fonduri în izolarea conductelor și înlocuirea celor vechi, beneficiind și de sprijin guvernamental. Până în 2020, înaintea preluării de către Veolia, rețeaua era deja într-o stare relativ bună, cu pierderi rezonabile și infrastructură automatizată.
După 2020, noul proprietar privat a continuat planurile de upgrade. Tehnologii folosite: conversia unor segmente de la abur la apă fierbinte (similar ca la Varșovia), utilizarea energiei din deșeuri – Praga are o centrală de incinerare la Malešice care furnizează ~7,6% din căldura orașului – și extinderea rețelei către zone noi. Un alt element de eficiență: majoritatea surselor de căldură sunt centrale mari (ex: la Mělník, pe bază de cărbune și biomasă) care produc și electricitate, deci sistemul e alimentat în cogenerare. Ca atare, eficiența energetică este ridicată, iar costurile relativ ținute în frâu.
Câți kilometri de conducte a modernizat Praga în ultimii ani? Autoritățile cehe nu afișează ostentativ cifrele pe Facebook, semn că la ei modernizarea e un proces normal, nu un eveniment de PR. Totuși, știm că guvernul Cehiei, prin fonduri europene de reziliență, are proiecte dedicate pentru circa 115 km de rețele modernizate la nivel național, o bună parte vizând Praga și Brno. Praga țintește oricum spre un sistem mai verde: planul local de decarbonare prevede reducerea masivă a consumului de cărbune până în 2030 și înlocuirea lui cu gaze, deșeuri și surse regenerabile. Astfel, investițiile în termoficare nu sunt doar în țevi, ci și în noi tehnologii – pompe de căldură pe apele uzate, integrarea energiei solare termice, poate chiar folosirea energiei geotermale pe viitor.
Important este că Praga nu-și lasă cetățenii în frig. Când apare o avarie, ea este remediată rapid și afectează zone limitate. Sistemul este construit cu circuite inelare acolo unde s-a putut, astfel încât dacă crapă o conductă principală, căldura poate fi redirecționată pe alte trasee.
În București, o astfel de redundanță lipsește cu desăvârșire pe multe segmente – motiv pentru care când „bubuie” o magistrală, jumătate de sector rămâne fără agent termic. Praga ne arată că planificarea inteligentă și investițiile coerente pot transforma un sistem vechi (din anii ’50) într-unul adaptat secolului XXI.
Bratislava: Proiecte noi cu fonduri UE și căldură de la centrale nucleare
Capitala Slovaciei are un sistem de termoficare mai mic (cca 400 km de rețea), dar s-a confruntat și ea cu probleme de eficiență în trecut. Până de curând, rețeaua Bratislavei era deținută de stat (Bratislavská Teplárenská) și funcționa în parametri decenți, însă cu pierderi de căldură considerabile și țevi vechi în unele zone. Diferența este că slovacii s-au mișcat rapid să acceseze fonduri europene dedicate modernizării.
Fondul de Modernizare al UE (alimentat din veniturile ETS) a aprobat finanțări pentru Slovacia menite să îmbunătățească rețelele termice – de exemplu, doar în 2023 s-au alocat circa 2,375 milioane euro pentru înlocuirea unor porțiuni de magistrale la Bratislava.
Un proiect recent, lansat în 2025, vizează modernizarea completă a unui tronson major de conductă (Mlynská dolina) din Bratislava, inclusiv mutarea traseului pentru a evita terenul instabil. Se vor instala țevi preizolate de ultimă generație, cu izolație termică excelentă și înveliș rezistent la umezeală, ceea ce va reduce drastic pierderile de căldură și scurgerile de apă. Practic, slovacii înlocuiesc conductele vechi din metal, care „transpirau” energie și făceau condens, cu unele noi care vin echipate chiar și cu senzori pentru detectarea din timp a avariilor. „Teplarii” (administratorii de termoficare) se așteaptă la scăderea pierderilor și a avariilor imediat ce noile segmente vor fi puse în funcțiune.
Mai mult, Bratislava explorează surse alternative de căldură. Un proiect inovator propus este folosirea căldurii reziduale de la centrala nucleară Mochovce: ce rezultă din reacția nucleară și se aruncă în aer sub formă de abur cald ar putea fi captat și trimis către oraș, printr-o conductă nouă de zeci de kilometri. Ideea nu e science-fiction – se practică deja în Cehia și Ungaria conexiuni de acest fel între centrale industriale și orașe. Dacă va fi implementat, Bratislava ar avea o sursă de energie termică ieftină și ecologică (fără emisii directe), permițând și reducerea dependenței de gaz.
În ansamblu, Bratislava nu are ierni cu mii de apartamente în frig, semn că sistemul, chiar dacă perfectibil, a fost întreținut mai bine. Pierderile de rețea la ei sunt undeva în intervalul 15-20%. Iar avariile, deși apar, sunt mult mai puțin frecvente.
Faptul că statul slovac a înființat un holding național de termoficare (MH Teplárenský holding) care gestionează unitar rețelele din marile orașe, inclusiv capitala, a ajutat: deciziile strategice se iau integrat, se împărtășesc soluții tehnice noi și se poate negocia finanțare centralizat. Pentru bucureșteni, poate suna utopic – la noi abia ne descurcăm cu o singură companie municipală – dar iată că regional, soluțiile pot fi gândite și pe scară mai mare.
Sofia: Îndatorare cronică, dar țevi schimbate cu bani BERD
Sofia este un caz interesant, cu asemănări și deosebiri față de București. Pe de o parte, și acolo termoficarea este vitală – peste 800.000 de locuitori depind de rețea, adică ~65% din consumul de căldură al Bulgariei e la Sofia.
Rețeaua Sofiei are în jur de 900 km și era într-o stare jalnică la începutul anilor 2000: pierderi imense, mii de reclamații, compania locală (Toplofikacia Sofia) aproape de faliment. Cu sprijinul Băncii Mondiale și al BERD, bulgarii au inițiat însă un program de reabilitare încă din 2003. Au accesat fonduri (inclusiv un fond special KIDSF, finanțat de UE din banii economisiți prin închiderea reactorului nuclear de la Kozlodui) și au început să schimbe țevi.
Un proiect derulat între 2007–2010 a reușit să înlocuiască circa 92 km de conducte în Sofia, depășind ținta inițială de 60 km. Ulterior, în 2018–2019, cu fonduri KIDSF/BERD, s-au mai înlocuit 42 km de rețea principală (aproximativ 21 km pe an) cu conducte preizolate moderne.
Practic, Sofia a recuperat mare parte din decalajul tehnologic: conductele principale critice au fost schimbate, punctele termice au fost modernizate (toate apartamentele au contoare de căldură de ani buni) și pierderile de agent termic au scăzut la ~24%. Departe de ideal (Europa de Vest are 10% pierderi), dar mult mai bine decât dezastrul de la noi. Atât de bine încât, cum menționam, oficialii bulgari se minunează când aud de 40% pierderi – pentru ei ar fi de neconceput așa risipă.
Totuși, Sofia plătește un preț: compania Toplofikacia e înglodată în datorii (1,6 miliarde leva datorii acumulate, adică ~800 milioane euro) și supraviețuiește doar prin subvenții și amânări de plată. Bulgarii au preferat să țină tarifele jos și să suporte pierderile financiare la companie, ca populația să nu sufere. Dezavantajul e că investitorii privați fug când văd bilanțul, iar modernizarea completă e greu de finanțat local. Cu toate astea, observați ironia: țevi tot au reușit să schimbe, grație banilor BERD și UE.
Spre deosebire de București, unde banii europeni pentru reabilitare (320 milioane euro prin POIM) au fost contractați abia în 2022, Sofia i-a folosit mai devreme și a bifat deja zeci de kilometri modernizați cu succes.
Sistemul sofian are și el sincope – în februarie 2025 o avarie majoră a lăsat cinci cartiere în frig două zile, când o conductă din anii ’80 a crăpat și a trebuit înlocuită urgent. Dar astfel de incidente au devenit mai rare comparativ cu acum 10-15 ani. Bulgarii au înțeles că fără investiții strategice, ajungi la colaps. Acum discută chiar despre cogenerare pe biomasă și proiecte pilot de energie geotermală la Sofia, semn că privesc spre viitor. Între timp, la București, noi încă ne zbatem să aducem prezentul la zi, rămânând repetenți la capitolul „învățat din greșelile altora”.
Concluzii tăioase pentru o Capitală înfriguratӑ
Privind comparativ, tabloul e clar ca gheața: Bucureștiul a rămas mult în urma altor capitale est-europene la reabilitarea termoficării.
Fiecare dintre orașele analizate – Budapesta, Varșovia, Praga, Bratislava, Sofia – și-a găsit propria cale de a-și încălzi cetățenii
Unii au injectat fonduri europene masive și au redus pierderile la procente onorabile; alții au cooptat investitori privați (cu bune și rele); alții au inovat tehnologic, legând rețeaua la surse noi de energie. În contrast, Bucureștiul pare blocat în epoca promisiunilor și a improvizațiilor.
Bucureștiul a preferat ani la rând cârpirea și cârpeala: petice de 2 metri de țeavă schimbați la avarie, în loc de plan pe 20 km; „rație” de apă caldă și căldură sub parametri, în loc de eficiență energetică; subvenții uriașe pompate în gaura neagră a pierderilor, în loc de investiții care să le elimine.
Ce-am putea învăța de la alții?
Când autoritățile trag de timp, rețeaua tot cedează. Varșovia a aflat-o pe pielea ei și a reacționat, investind mai mult după șocul avariilor.
Sofia a acumulat datorii imense subvenționând ineficiența, dar măcar a redus avariile investind în infrastructură. Bratislava a realizat că fără fonduri UE nu poate moderniza suficient de repede și a procedat în consecință.
Bucureștiul însă pare că încă scrie comunicate în loc să scrie proiecte.
În al doilea rând, am învățat că banii există, dacă știi să-i iei. Toate capitalele de mai sus au accesat fie fonduri europene structurale, fie bani prin Planul de Redresare post-COVID, fie au atras investiții private.
Bucureștiul a ignorat un potențial finanțator extrem de generos – UE – care abia aștepta proiecte de infrastructură verde. Abia recent s-a mișcat ceva pe această direcție, și chiar și atunci, implementarea șchioapătă: licitații contestate, șantiere care înaintează greu, probleme de execuție.
Viteza de lucru este esențială – nu putem aștepta 20 de ani să schimbăm tot ce e de schimbat. Alții au arătat că se poate schimba în 5–10 ani o bună parte din rețea, dacă există mobilizare. La noi, ritmul actual – chiar îmbunătățit – tot ar însemna încă vreo două decenii până la o rețea fiabilă.
