O afacere care a stârnit interesul FBI și al Departamentului de Stat al SUA. Printre numeroasele cablograme din seria Wikileaks dezvăluite de presa românească s-a rătăcit una clasificată de către şefa misiunii Ambasadei SUA din Bucureşti, Jeniffer Bonner, şi trimisă pe 7 noiembrie 2006 către Departamentul de Stat al Statelor Unite.
„Privatizarea din 2001 a RAFO este privită drept unul dintre cele mai mari eşecuri în privatizare din România
post-comunistă. Până în acest moment (2006 – n.r.), RAFO a adunat datorii fiscale şi către contractori privaţi în valoare de aproximativ 500.000.000 de dolari.
În 2001, Guvernul PSD de la acea dată a privatizat compania într-o afacere de notorietate care i-a inclus pe controversatul om de afaceri Corneliu Iacubov şi compania portugheză Canyon Sericos. Iacubov, în acest moment investigat pentru crimă organizată, evaziune fiscală şi spălare de bani, a fost conectat în trecut la scheme de fraudă care aveau de-a face cu vânzarea de bonduri şi acţiuni.
Preluarea rafinăriei RAFO a fost ajutată de legătura apropiată cu conducerea PSD, inclusiv cu IonIliescu“, se arată în cablograma Ambasadei SUA. Cablograma mai menţiona faptul că în spatele tentativei din 2006 de preluare a rafinăriei RAFO, prin firma Calder-A, erau doi cetăţeni israelieni. Primul era Michael Chernoy, născut în Uzbekistan. Implicat în celebrele Războaie ale Aluminiului din Rusia anilor ’90, acesta a emigrat în Israel în 1994 cu fratele lui Lev, cu interdicţie de a intra în SUA începând cu 1999, fiind în atenţia FBI și pe lista Interpolului pentru infracţiuni în Israel şi Rusia.
Totuşi, Chernoy a reușit să fie principalul contributor financiar la Intelligence Summit – o reuniune informală a mai multor şefi de servicii secrete din lume. Al doilea era asociatul lui Chernoy, Yakov Goldovsky, partener de afaceri cu Oleg Deripaska, un oligarh rus prezent în România și în zilele noastre prin compania Strabag și prin controlul pe care îl exercită asupra hotelului Marriott din București.
Cotidianul Haaretz menţiona în 2002 că, „în octombrie 2001, şeful serviciului secret bulgar a admis că Chernoy şi unii dintre asociaţii săi au fost opriţi să intre în ţară.
Surse ale ziarului menţionează că FBI-ul a intrat pe fir, având un interes special în activităţile lui Chernoy şi punând presiune pe autorităţile bulgare să nu îi permită intrarea în ţară. După acest episod, Chernoy a încercat să vândă compania Mobiltel unor cumpărători israelieni“. Tot Haaretz menţionează că „Chernoy era sub urmărire şi în Israel, autorităţile de acolo menţinând o supraveghere atentă“.
Episodul 2: Prima şedinţă a Guvernului Tăriceanu (28 decembrie 2004)
Două erau atunci problemele guvernării: cota unică, dar şi suspendarea, într-o primă etapă, a efectelor juridice ale unei ordonanţe date pe ultima sută de metri de guvernul Năstase, prin care se converteau în acțiuni datoriile RAFO către stat. Suspendarea a fost urmată de anulare.
Calitatea de creditor (mai ales minoritar) este o poziţie net inferioară calităţii de debitor, din care poţi sechestra bunuri. În cazul unui faliment sau al unei reorganizări judiciare, acţionarii primesc praful de pe tobă.
Episodul 3 : Cancelaria prim-ministrului (martie 2005)
Țin minte că erau doi reprezentanți, Sebastian Bodu, plus o reprezentantă de la juridicul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), la masă cu premierul Tăriceanu. Era vremea în care, dacă cereai litigiile statului cu RAFO din Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), îți trebuia un cărucior pentru a le căra pe toate.
Dacă cereai situația RAFO din ANAF, erau două seturi de cifre diferite din două direcții diferite privind datoriile totale (pentru că dobânzile și penalitățile curgeau zilnic).
Diferența era de 300 de miliarde de lei vechi, o sumă fabuloasă. Prima estimare a datoriilor era în jurul a 8,900 de miliarde de lei vechi, iar cea de a doua un pic peste 9,200 miliarde de lei vechi. Statului îi erau datorați atât de mulți bani, încât nu mai știa câți anume erau, la ultimul leu, nu știa să îi calculeze la zi. Iar prin cele 16 procese pe rol de la acea vreme erau contestate în tribunal și mare parte din aceste sume.
Episodul 4 (2006): Sindicatele, managerul Marin Anton, Uri Bider şi un vicecancelar austriac
În 2006, toate instituţiile informative ale statului se interesau de subiect, mai ales că apăruse o firmă fantomă cu origini rusești care dorea „novarea“ contractului de privatizare, adică preluarea lui cu drepturi și obligații. Acuzaţiile cuprinse în documente serioase (nu toate româneşti) se refereau la un acționariat-fantomă, acuzat de spălare de bani, evaziune fiscală, bani negrii mânuiţi de colo-colo.
Firma era deja predată unui fantomatic Balkan Petroleum și trecuse din mâinile lui Marian Iancu în mâinile unui la fel de fantomatic avocat bulgar, Todor Batkov, reprezentant al lui Chernoy, anchetat la Sofia pentru implicarea în crima organizată. Anterior, Chernoy fusese reprezentat de Uri Bider, singurul personaj care la întâlnirea față în față mi-a dat două cărți de vizită, pentru două companii fantomă, una pe nume Raglam Overseas, iar cealaltă pe numele Expanet Trading. Aceste două firme, împreună cu Calder-A, erau trei entităţi teoretic separate, dar corelate perfect în toate momentele.
În august 2006, bomba este plecarea, mai precis volatilizarea lui Uri Bider, la pachet cu multe milioane de dolari sifonate din companie – o poveste nelămurită până azi. Fantomatica firmă Calder-A, care încerca să preia o societate cu multe mii de miliarde de lei vechi, avea un capital social de doar circa 100.000 de euro, conform documentelor de bonitate găsite de AVAS.
Motivul folosirii unui paravan austriac era că un ONG, Collegia Privatstiftung, putea fi pus în suveica acţionariatului, având obligaţii legale minime de transparență. RAFO încerca să scape din menghina Parchetului General, care sechestrase acțiunile în urma unei salbe de procese.
Mai târziu - după refuzul premierului de a-l primi, pentru că la Cancelaria Primului Ministru dorea să ajungă - am fost silit să-l primesc pe vicecancelarul austriac Hubert Gorbach, sosit pe final de mandat pentru a face cel mai deșănțat lobby pe care l-am văzut pentru o „firmă austriacă“, de fapt un paravan pentru bani rusești, conform unor surse convergente românești și americane.
Episodul 5 (2006): la sediul SRI
La un moment dat, în 2006, presiunea devenise infernală, drumurile erau blocate la Bacău de sindicate, care susțineau tranzacția, deşi nu erau parte din ea. Se crease o presiune mediatică uriașă – de pildă un atac pe o jumătate de pagină la adresa mea, ca președinte AVAS, a apărut în aceeași zi în majoritatea ziarelor centrale.
Într-un moment cheie a intervenit şi o observație publică a consilierului prezidențial Theodor Stolojan, fost coleg de muncă la Tofan Group cu Marin Anton. „RAFO a dovedit, în prezent, cu un management acceptabil, că poate funcţiona profitabil. Dar, la ora actuală, sunt interese venite din diferite zone - inclusiv din zona concurenței - care ar dori să vadă RAFO falimentată“.
Singura „problemă“ erau dosarul penal și datoria. O altă problemă erau, evident, legăturile cu crima organizată ale grupării.
În urma unor informări clasificate trimise în duplicat, cele mai stufoase primite pe vreun subiect, am cerut o întrevedere între patru ochi cu directorul SRI, pe atunci Radu Timofte. Întrucât respect legea și azi, pot relata doar impresiile mele. I-am spus deschis ce îi spusesem informal și ambasadorului american, că în opinia mea implicațiile dosarului RAFO merg până la vârful statului român, dar că am venit pentru a primi de la el personal confirmarea să știu ce am de făcut.
Nu am să uit niciodată zâmbetul lui Radu Timofte (pe care l-am luat drept confirmare). A dat ușor din cap, mi-a zâmbit părintește, dar devenise clar că nici măcar când eram legal beneficiarul informației și nici măcar în biroul lui securizat nu putea vorbi liber pe subiect.
Subiectul fie îl depășea, fie nu era comfortabil nici măcar pentru directorul SRI. El urma să fie schimbat după o scurtă vreme (pe 20 iulie 2006) și avea să moară la 3 ani după.
Episodul 6: De vorbă cu Alina Bica, la sugestia SRI
În încercarea de a reface puzzle-ul RAFO, din care îmi lipseau piese importante, am cerut informații suplimentare serviciilor secrete și informații de la companii externe care verficau bonitatea unor firme internaționale. Am primit și o sugestie, de la colonelul Cosma, care era în 2006 șeful Direcței Economice, de-a mă întâlni cu Alina Bica, pe care atunci nu o cunoșteam.
După ce întărisem relația cu ANAF pe subiectul RAFO, după ce am retras dreptul de semnătură al oricărui funcționar din AVAS fără semnătura mea (lucru care a produs o nervozitate internă la acea vreme) eram evident dispus să ajut Ministerul Public și urmăream recuperarea prejudiciului statului.
Episodul 7 (2006): În dosarul Tender – RAFO, apare Victor Ponta
În august 2006, începe unul dintre cele mai lungi procese din istoria judiciară a României, prejudiciul calculat fiind de 1,434 miliarde de lei vechi. Pe lângă suveica de la RAFO, aveam de a face cu suveica infracțională din jurul RAFO, numită în dosar „intensă activitate infracţională“.
„Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2002 - 2004, Ovidiu Tender, Marian Alexandru, Cicilia Dumitrescu şi Marin Badea, în calitate de asociaţi, administratori de fapt şi, respectiv, de drept şi directori sau angajaţi ai SC Tender SA Timişoara, SC VGB OIL SRL Bucureşti, SC VGB Impex SRL Bucureşti şi SC CAROM SA, s-au asociat pentru a desfăşura o intensă activitate infracţională în urma căreia SC CAROM SA a suferit un prejudiciu (…) Infracţiunile comise au vizat, pe de o parte, încheierea nelegală a unor contracte de cesiune creanţă cu SC CAROM SA Oneşti, iar, pe de altă parte, relaţiile comerciale nelegale derulate de SC VGB Impex SRL în raport cu SC RAFO SA Oneşti“.
Mulţi ani mai târziu, prin 2015, Ovidiu Tender a primit 12 ani şi 7 luni de închisoare cu executare, iar Marian Iancu, 14 ani cu executare. Instanţa le-a pus în vedere să acopere prejudiciul de 43 milioane de euro. Însă, în 2006, procesul era abia la început și Gheorghe Mateuț, secondat de Victor Ponta, erau apărătorii lui Ovidiu Tender. Încercarea pe care o făceau la vremea respectivă era tergiversarea unui proces până la expirarea unui termen al mandatului de arestare al clientului lor, efectul fiind eliberarea omului de afaceri.
Ponta a declarat ulterior pentru un post TV: „A fost un proces care s-a judecat la 12 fără 10 minute şi judecătorul s-a supărat că n-aveam roba şi trăgeam de timp să se facă 12 noaptea (…) E un trecut pe care mi-l asum“.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) avea să raporteze Baroului Bucureşti printr-un raport că îndârjita apărare e dincolo de procedură, menţionând explicit: „Demnă de evidenţiat este conduita avocatului Ponta Victor, parlamentar şi jurist de profesie, care a fost departe de ţinuta pe care ar fi trebuit să i-o confere statutul de avocat şi în acelaşi timp de parlamentar. Prezenţa sa în instanţă a avut drept scop tergiversarea soluţionării dosarului, (…) şi nu (…) apărarea inculpatului“.
Episodul 8 (2007) RAFO achită toate datoriile
Plata datoriilor nu a început, cum ar fi fost normal, cu plata către stat, ci cu o tranzacţie cu Petrom prin care s-a cumpărat o creanţă de 44 milioane de dolari. Pe 25 noiembrie 2007, RAFO achita cele 8,900 de miliarde lei vechi către ANAF, altminteri, încolţită din toate părţile, ar fi pierdut rafinăria. Erau deja trei ani de zile de când mulți analiști, funcționari, consilieri, oficiali și așa mai departe mi-au spus că nu se poate recupera datoria și ar fi bine să o ștergem.
Episodul 9 (2009- 2010) „Re-evaluarea“ RAFO, făcută de Traian Băsescu
Pe 30 septembrie 2009, inexplicabil pentru mine, apare un memorandum în şedinţa de guvern care oferea posibilitatea acordării unor garanții de stat în valoare de 330 de milioane de euro pentru RAFO Onești, după știința mea cea mai mare garanție de stat acordată vreodată unei companii. La acea vreme, dosarele penale nu erau finalizate. Pretextul era din nou salvarea celor 2.000 de locuri de muncă. Pe urmă, nu s-a mai pomenit nimic, tranzacția nu s-a făcut, iar restul a rămas în ceață. Rafinăria, definită drept Jafo în campania electorală, a fost “re-evaluată“ și a beneficiat și de vizita președintelui României.
Episodul 10 (2009- 2012) Fulminanta carieră administrativă a lui Anton
Nu am pus toate detaliile fostului manager al RAFO cap la cap, dar DNA îl investighează – momentan nu există o pronunţare definitivă a instanţei - pentru realocare de fonduri din 2009 către CNADNR, pentru o firmă care ulterior a redirecţionat o parte din banii primiţi pentru o mită care ar fi fost dată secretarului de stat pentru acordarea fondurilor respective.
Marin Anton a fost rând pe rând un apropiat al Elenei Udrea, membru în 3 partide, apoi secretar de stat în două ministere, vicepreşedinte la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor, PDL-ist, PNL-ist, lider PNL Giurgiu. Mai apoi adversar pentru Adrian Papahagi în PMP. România Curată spunea că „e unul dintre cei mai bogaţi parlametari români, cu o avere de peste 10 milioane de euro, (….) proprietarul a 29 de terenuri în Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Buzău, Prahova şi Bucureşti (în suprafaţă totală de 2 milioane de metri pătraţi), (…) a unui BMW M6 şi unui X5, cu tablouri, ceasuri şi bijuterii de peste 250.000 de euro“.
Episodul 11 Gabriel Vlase, de la Bacău la şefia SIE
Gruparea Bacău din PSD și apropierea ei de RAFO este de notorietate. În 2003, PSD Bacău, în frunte cu influentul Viorel Hrebenciuc (condamnat recent la 2 ani de închisoare pentru retrocedarea neregulamentară a unor păduri, recunoscut drept „prieten“ de către Corneliu Iacubov la ieşirea din puşcărie în 2016, îl propune subprefect al județului pe Gabriel Vlase, finul lui Iacubov și, la vreme aceea, unul dintre cei mai tineri subprefecți din țară.
Anii 1996-2000 nu sunt foarte clari în CV-ul lui Vlase. În 2006, acesta avea să devină absolvent al Colegiului Superior de Securitate Naţională al SRI şi, în 2010, doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii.
Hotnews reia surse din presa locală: „La rândul lor, cei doi afacerişti aveau câte un om de încredere: Sechelariu pe Dragoş Benea (actualul preşedinte al Consiliului Judeţean), iar Iacobov pe Gabriel Vlase (pe care l-a şi cununat)“.
Cercul de influență din Bacău îl mai cuprindea pe Dumitru Sechelariu, între timp decedat. Pe de altă parte, Petre
Vlase, tatăl parlamentarului Gabriel Vlase, este şeful ansamblului folcloric local Busuiocul, socrul lui este poetul Ovidiu Genaru, iar Corneliu Iacubov, nașul dlui. Vlase, este condamnat definitiv la 7 ani de închisoare în cazul RAFO.
De asemenea, numele lui Gabriel Vlase a apărut în „Dosarul retrocedărilor“, alături de numele lui Viorel Hrebenciuc, fiind denunțat de fostul său coleg de partid, Ioan Adam, condamnat la 2 ani de închisoare. „În data de 6 august 2012, Adam Ioan, prin intermediul deputatului de Braşov, Niță Constantin, a organizat o întâlnire la Hotel Bucureşti, la care au participat (…) Paltin Gheorghe Sturdza şi deputatul de Bacău, Vlase Gabriel. Deputatul Vlase Gabriel le oferă garanţii celor doi inculpaţi (lui Paltin şi Adam – n.r.) că, după data de 11 septembrie 2012, problemele cu justiţia vor fi finalizate“. Totuși, deputatul Gabriel Vlase nu a fost inculpat în acest dosar
Cine e Gabriel Vlase
Numirea lui Vlase (foto) a venit ca o supriză pentru Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, speculându-se apropierea lui de fostul premier Mihai Tudose. Ce e limpede este, așa cum observa România Curată, ambii fac colegiul Superior de Securitate Naţională al SRI-ului în 2006, ambii fac pregătirea Marshall la Garmish tot în 2006, apoi cursul de specializare la Georgetown (colaborare cu Colegiul Naţional de Apărare) din 2007, tot împreună.
În fine, în 2006-2007 sunt tot împreună la Masterul în Politici Economice Europene de la SNSPA. În 2018, preşedintele Klaus Iohannis l-a propus pe Gabriel Vlase drept şef al Serviciului de Informații Externe al României. SIE trebuie să coopereze cu celelalte servicii secrete ale NATO pe prevenirea infracțiunilor transfrontaliere și de limitare a influenței în România a mafiei ruse.
________________
Foto Ziarul de Bacău/Inquam Photos
