Ce salarii aveau românii la 1900? Traiul locuitorilor Capitalei la începutul secolului trecut era mai bun decât am putea crede.
Și asta, pentru că între Războiul de Independență de la 1877-1878 și Marele Război, așa cum i s-a spus Primului Război Mondial, salariile au tot crescut, în timp ce prețurile au scăzut la majoritatea produselor și alimentelor.
Ce salarii aveau românii la 1900? Câte pâini și ouă putea cumpăra un muncitor sau un funcționar?
Acum peste un secol nu existau supermarketuri sau mall-uri, dar erau piețe și, peste asta, erau mulți negustori ambulanți.
Marfa acestora era mereu proaspătă și o vindeau, adesea, chiar mai ieftin decât în piețe, pentru că se aprovizionau dimineața devreme și nu mai scumpeau marfa peste zi, așa cum se întâmpla uneori la piață
Bucureștenii aveau de unde să aleagă marfa dorită, mai ales că, poate surprinzător, puterea de cumpărare era mare, chiar superioară celei ce avea să se înregistreze în perioada interbelică.
Dar cât câștigau ei? Potrivit istorie-pe-scurt.ro, cei mai mărunți funcționari - copist, impiegat, curier - aveau 60 de lei pe lună, ba chiar la 1890 câștigau dublu, adică 120 de lei lunar.
Un șef de birou avea 260-270 de lei, un căpitan din armată 360-400 de lei, iar un medic de circumscripție ajungea și la 480 de lei lunar.
Citește și: Ce se vindea pe Calea Victoriei acum 100 de ani? Ce puteai cumpăra cu 50 de lei?
La muncile mai „de jos”, un salahor lua 2 lei pe zi, în timp ce un muncitor calificat câștiga 3-4 lei pe zi, putând ajunge astfel la 100-120 de lei unar.
Dar să clarificăm un detaliu important: 1 leu din acea vreme nu era la fel cu 1 leu de azi, ci mult mai puternic.
Conform analizeeconomice.ro, un 1 leu de la 1900 reprezenta aproape 6 lei - 5,9 lei, mai precis - calculat la nivelul anului 2016.
Vânzător ambulant de iaurt, pe la anul 1900 - Foto: istorie-pe-scurt.ro
Surprinzător sau nu, leul de la 1900 era mai puternic chiar și decât cel din 1938 - an de referință pentru economia românească - paritatea fiind de 1 leu 1900 = 35,58 lei 1938, potrivit aceleiași surse.
În privința prețurilor, acum peste un secol lucrurile stăteau în felul următor. Dacă ne referim la „pâinea cea de toate zilele”, pâinea albă costa 47 de bani la 1878, cea neagră, 20 de bani, iar jimbla(franzelă) 30 de bani la 1906, potrivit istorie-pe-scurt.ro.
Cu 15 bani luai un ou, dar, în 1905, cu aceeași sumă puteai cumpăra două ouă. O găină costa 2 lei, un pui doar 1 leu, prețurile lor scăzând, tot la 1906, spre 1,25-1,50 lei găina și 60-70 de bani, puiul.
Un curcan te ușura de 4 lei în 1878 și de 7-8 lei la 1906, în timp ce un litru de lapte costa 62 de bani imediat după Războiul de Independență și 40 de ani la 1906.
Pentru cașcaval plăteai 1,67 lei la 1878 și 1,80 lei la 1906. Dar ce să faci cu atâta cașcaval când puteai lua litrul de vin cu 3,5 - 6 lei?
Citește și: Unde se află „Casa Groazei” din Centrul Vechi al Capitalei? Ce masacru a avut loc în ea
Cel scump era vinul de Dobrogea, pentru că, față de cel din Moldova, era produs în cantități mai mici.
Acum, dacă facem câteva calcule, vom vedea că un muncitor cu 100 de lei pe lună își putea cumpăra lunar 667 de ouă la 1878 și chiar o cantitate dublă, 1334, la 1906.
Pe de altă parte, un funcționar mărunt își putea cumpăra pe la 1890, circa 800 de ouă lunar, în timp ce la 1900, deși avea salariul mai mic, putea achiziționa aceeași cantitate, datorită ieftinirii ouălor.
Vânzător de limonadă, pe străzile Capitalei - Foto: istorie-pe-scurt.ro
În privința pâinii, dacă luăm cazul unei franzele cu prețul de 30 de bani, rezultă că micul funcționar putea cumpăra lunar circa 200, pe la 1900, în timp ce un muncitor calificat reușea să ia chiar mai multe, aproximativ 334.
Sigur, era o altă lume, ce ne pare azi desprinsă dintr-un univers paralel, în care prețurile nu erau fixe, tocmeala fiind elementul esențial al relației negustori - cumpărători.
Citește și: Care e cea mai veche cafenea din Țara Românească? Rezistă de 200 ani. Eminescu și Caragiale, clienți
Dar totul se baza pe încrederea că cel cu care te tocmești este un om cinstit. De altfel, pe vremea aceea se spunea că nu reclama era sufletul comerțului, ci cinstea.
Cei mai buni dintre negustori erau figurile familiare ale târgului. Cei care vindeau lapte proaspăt, brânză, unt, caș, cașcaval, smântână sau iaurt în București proveneau din satele vecine: Fundeni, Dobroești, Cioplea, Dudești, Pantelimon, Ghencea.
Fiecare familie ce-și permitea acest lucru își avea lăptarul ei. Sau olteanul ei, dacă era vorba de alt tip de marfă
Firește, timpurile s-au schimbat, lurcrurile, ne place să credem, au evoluat, dar ceva din farmecul acelei vieți s-a pierdut iremediabil în agitația tot mai sufocantă a contemporaneității.
Citește și: Care a fost marea durere a lui Amza Pellea în „Mihai Viteazul”? Adevărul despre vocea sa din film
