Ce făcea Vlad Pascu înainte să ucidă doi tineri la 2 Mai. Prietenii i-au cerut să-i lase să coboare

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 26.02.2024 - 13:48
Ce făcea Vlad Pascu înainte să ucidă doi tineri la 2 Mai Foto: captură stirileprotv.ro
Ce făcea Vlad Pascu înainte să ucidă doi tineri la 2 Mai Foto: captură stirileprotv.ro

Vlad Pascu, tânărul care, aflat sub influența drogurilor a accidentat mortal doi studenți în stațiunea 2 Mai, ar fi făcut drifrturi înainte de accident și nu a schițat niciun gest pentru a evita impactul.

SHARE

Prietenii lui Vlad Pascu au declarat anchetatorilor că înainte de tragedia din vara anului tecut, acesta făcea drifturi și manevre periculoase cu mașina. Doi dintre ei i-au cerut să-i lase să coboare. 

Acesta conducea un autoturism decapotabil marca Mercedes, la bordul căruia s-a urcat după ce consumase un cocktail de droguri (cocaină, amfetamină, ecstasy și trei feluri de anxiolitice).

Ce făcea Vlad Pascu înainte să ucidă doi tineri la 2 Mai. Prietenii i-au cerut să-i lase să coboare

În motivarea hotărârii judecătorului de cameră preliminară care a dispus începerea judecății pentru ucidere din culpă și alte trei infracțiuni, se arată că Vlad Pascu voia să cumpere „două boabe” de ecstasy înainte de accident, deși în noaptea de 18 spre 19 august 2023 consumase deja 4 tipuri de droguri.

Judecătoria Mangalia reține în documentul citat că Vlad Pascu conducea un autoturism decapotabil marca Mercedes, la bordul căruia s-a urcat după ce consumase un cocktail de droguri (cocaină, amfetamină, ecstasy și trei feluri de anxiolitice).

„În cauză au fost audiaţi numiţii (…), prilej cu care au relatat că (Pascu Mihai Vlad – n.r.) a venit la locul lor de cazare din Vama Veche, iar, în jurul orei 00.00, au plecat cu acesta să facă o plimbare cu maşina.

Martorii au relatat că inculpatul (Pascu Mihai Vlad – n.r.) a condus autoturismul pe mai multe străzi din localitate după care a ieşit pe drumul spre Mangalia şi apoi înapoi spre loc 2 Mai.

Citește și: Cine este judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu este în sala de judecată

În aceeaşi împrejurare, martorii au declarat că inculpatul conducea cu viteză foarte mare (chiar şi 200 km/h), efectuând manevre periculoase (drifturi, manevre haotice şi agresive), motiv pentru care (…) şi (…) i-au cerut să oprească şi au coborât din maşină.

De asemenea, au fost audiaţi numiţii (…) şi (…), persoane care l-au cunoscut ocazional pe inculpat şi care au declarat că, în acea noapte, în jurul orei 02.00, se aflau în maşina acestuia, deplasându-se spre locul de cazare, când au fost opriţi de un echipaj de poliţie.

Martorii au mai afirmat că, la controlul autovehiculului, în portiera din stânga faţă, a fost găsită o folie de pastile diazepam şi un pachet de ţigări, în care se afla un joint.

În jurul orei 05.20, Vlad Pascu a intrat într-o curbă deosebit de periculoasă cu viteza de 150 km/h, spulberând doi tineri de pe marginea drumului.

Citeşte şi: Anchetatorii i-au găsit vinovați și pe tinerii uciși de Vlad Pascu la 2 Mai. De ce îi acuză

Numitul (…) a precizat că, anterior, inculpatul (Pascu Mihai Vlad – n.r.) l-a abordat, spunându-i că îi oferă 200 de lei pentru 2 boabe (comprimate ecstasy), însă i-a răspuns că nu are astfel de pastile. Cu toate acestea, martorii au afirmat că, la acel moment, (Pascu Mihai Vlad – n.r.) nu părea a fi sub influenţa substanţelor psihoactive.

După dobândirea calităţii de suspect, numitul (Pascu Mihai Vlad – n.r.) s-a prelevat de dreptul la tăcere, refuzând să dea orice declaraţii.

De asemenea, în urma analizării probelor biologice recoltate de la inculpatul (Pascu Mihai Vlad – n.r.), s-a constatat prezenţa în sânge a substanţelor cocaină, benzoilecgonina (metabolit cocaină), MDA, MDMA (metamfetamine), benzodiazepină, tramadol, iar, în urină, a substanţelor cocaină – metabolit, MDMA – metabolit, MDA – metaboliţi, bromazepan, tramadol metabolit”, se arată în motivarea instanței, citată de realitatea.net.

Pe data de 19.08.2023, la ora 05.20, Vlad Pascu a lovit în plin cu 150 km/h un grup de 8 tineri care se deplasau pe marginea carosabilului, dintre care două au murit.  Alte trei persoane din grup au suferit leziuni care au avut nevoie de îngrijiri medicale pe o perioadă cuprinsă între 4 și 70 de zile.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te