Ce zice Vasile Bănescu (BOR) despre corupţia din Biserică. "Nu Biserica e coruptă". ”Un păcat împotriva logicii” - spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, despre unele afirmaţii publice, precum ”Biserica este coruptă”.
”Nu Biserica e coruptă, ci persoane din ea, care în mod firesc trebuie să fie eliminate din sistemul administrativ, pentru că ele poluează”, susţine Bănescu.
Ce zice Vasile Bănescu (BOR) despre corupţia din Biserică
Acesta ar putea să se refere la ÎPS Teodosie, care recent a fost inculpat într-un nou dosar de corupţie.
”A spune: 'Biserica e coruptă' e o enormitate! E ca şi cum ai spune Spitalul Floreasca e corupt. Formularea în sine e absurdă şi, bineînţeles, nedreaptă, deci cine spune că Biserica e coruptă comite o generalizare, care e un păcat împotriva logicii, pentru că nu există o televiziune coruptă, un spital corupt, o biserică coruptă.
Citeşte şi: ÎPS Teodosie, inculpat în dosarul de cumpărare de influență. Promisiunea făcută unui om de afaceri
Totdeauna e vorba de persoane şi aceste persoane, din păcate, există inclusiv în Biserică, unde nu sunt angajaţi în administraţie îngeri. E vorba de oameni, oameni din societatea românească”, a afirmat Vasile Bănescu, conform News.ro.
El a precizat că aceia care au calitatea de clerici "au o responsabilitate mult mai înaltă” decât laicii din Biserică, pentru că ei propovăduiesc adevărul, subliniind că, dacă viaţa unui cleric intră în contradicţie cu ceea ce spune, acest lucru e mult mai grav decât în alte profesii.
Citeşte şi: Vasile Bănescu (BOR) critică USR, în polemica generată de Elena Lasconi, pe "familia tradiţională"
”Aşadar, nu Biserica e coruptă, ci persoane din ea, care, în mod firesc trebuie să fie eliminate din sistemul administrativ, pentru că ele poluează.
Deparazitare e un cuvânt prea dur, dar orice instituţie trebuie să se deparaziteze de cei care o compromit şi îi fac rău din interior, e valabil pentru orice instituţie, absolut pentru oricare”, a spus oficialul Patriarhiei.
El a afirmat că acele cazuri care sunt suspectate de corupţie în rândul Bisericii sunt excepţii, după cum "şi preoţii bogaţi sunt excepţii”.